E o minune pentru mine cã Domnul nu
m-a uitat pe mine, zidirea Lui cea cãzutã. Unii cad în deznãdejde,
socotind cã Domnul nu le va ierta pãcatele. Asemenea gânduri vin de la
vrãjmasul.
Domnul e atât de milostiv, cã nu putem pricepe aceasta. Cel al cãrui
suflet s-a umplut de iubirea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt, acela stie
cum iubeste Domnul pe om. Dar când sufletul pierde aceastã iubire,
atunci se întristeazã si tânjeste si mintea lui nu vrea sã se opreascã,
ci cautã un asemenea Dumnezeu";
- "Sufletul păcătos care nu cunoaşte pe
Domnul se teme de moarte, gândind că Domnul nu-i va ierta păcatele sale.
Dar aceasta e pentru că sufletul nu cunoaşte pe Domnul şi cât de mult
ne iubeşte. Dacă oamenii ar şti aceasta, nici un singur om n-ar mai
deznădăjdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se şi bucură de
întoarcerea păcătosului. Chiar şi atunci când moartea îţi bate la uşă,
crede cu tărie că, de îndată ce vei cere iertare, o vei şi dobândi.
Domnul nu e ca noi. El este blând şi
milostiv şi bun, şi atunci când sufletul îl cunoaşte, el se minunează
fără sfârşit şi zice: „Ah, ce Dumnezeu avem!"
Duhul Sfânt a dat Bisericii noastre să cunoască cât de mare este milostivirea lui Dumnezeu.
Domnul ne iubeşte şi ne primeşte cu
blândeţe, fără reproşuri, aşa cum în Evanghelie tatăl fiului risipitor
nu i-a făcut acestuia reproşuri, ci a dat poruncă slujitorilor să-i dea o
haină nouă, să-i pună în deget un inel scump şi încălţăminte în
picioare, să junghie viţelul cel gras şi să se veselească şi nu l-a
învinuit [Lc. 15].
Cu câtă blândeţe şi răbdare trebuie să îndreptăm şi noi pe fratele nostru, ca să fie praznic în suflet pentru întoarcerea lui!
Duhul Sfânt învaţă sufletul în chip negrăit să iubească pe oameni".
- "Domnul iubeşte pe toţi oamenii, dar încă şi mai mult îl iubeşte pe cel care îl caută.
„Pe cei ce Mă caută îi iubesc, zice
Domnul, şi cei ce Mă caută vor afla har" [Pr 8, 17]. Iar cu el [cu
harul] viaţa e uşoară şi bună, sufletul e vesel şi spune: „Domnul meu,
eu sunt robul tău".
O mare bucurie e în aceste cuvinte: dacă Domnul e al nostru, atunci toate sunt ale noastre. Iată cât de bogaţi suntem!
Mare şi necuprins e Domnul nostru, dar
pentru noi El S-a micşorat ca să-L cunoaştem şi să-L iubim, ca din
iubirea lui Dumnezeu să uităm pământul, să trăim în ceruri şi să vedem
slava Domnului.
Celor pe care i-a ales, Domnul le dă un
har atât de mare, că în iubirea lor îmbrăţişează tot pământul, lumea
întreagă, şi sufletele lor ard de dorinţa ca toţi oamenii să se
mântuiască şi să vadă slava Domnului.
Domnul a spus ucenicilor Lui: „Copii,
aveţi ceva de mâncare?" [In 21, 5]. Ce mare iubire e în aceste cuvinte
duioase: Domnul ne numeşte „copii". Ce bucurie mai mare decât aceasta?
Trebuie să cugetăm adânc asupra acestor cuvinte şi asupra suferinţelor Domnului pentru noi pe cruce.
Cât de mult iubeşte Domnul zidirea Sa".
- "Mult ne iubeşte Domnul; ştiu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat Domnul prin singură milostivirea Lui.
Sunt un om bătrân şi mă pregătesc de
moarte, şi scriu adevărul de dragul norodului. Duhul lui Hristos, pe
Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toţi să cunoască pe
Dumnezeu.
Domnul a dat tâlharului raiul; tot aşa
va da raiul şi oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt mai rău decât
un câine râios, dar m-am rugat lui Dumnezeu să mi le ierte, şi mi-a dat
nu numai iertarea, dar şi Duhul Lui, şi în Duhul Sfânt am cunoscut pe
Dumnezeu";
- "Domnul nu vrea moartea păcătosului
[Iz 18, 32], iar celui ce se pocăieşte îi dă în dar harul Duhului Sfânt.
El dă sufletului pacea şi libertatea de a fi cu mintea şi inima în
Dumnezeu. Când Duhul Sfânt ne iartă păcatele, atunci sufletul primeşte
libertatea de a se ruga lui Dumnezeu cu mintea curată; atunci el vede
liber pe Dumnezeu şi rămâne întru El în odihnă şi bucurie. Aceasta e
adevărata libertate. Dar fără Dumnezeu nu poate fi libertate, pentru că
vrăjmaşii tulbură sufletul prin gândurile cele rele.
Voi spune adevărul în faţa lumii
întregi: sunt un ticălos înaintea lui Dumnezeu şi aş fi deznădăjduit de
mântuirea mea dacă Dumnezeu nu mi-ar fi dat harul Sfântului Său Duh.
Şi Duhul Sfânt m-a învăţat şi de aceea scriu despre Dumnezeu fără
osteneală, pentru că El mă atrage să scriu.
Mi-e milă şi plâng şi suspin pentru
oameni. Mulţi gândesc: „Am făcut multe păcate: am ucis, am zburdat, am
siluit, am defăimat, am desfrânat şi am făcut multe alte lucruri", şi de
ruşine nu vin la pocăinţă. Dar ei uită că înaintea lui Dumnezeu toate
păcatele lor sunt ca o picătură de apă în mare".
- "Ce fericiţi suntem noi creştinii: ce Dumnezeu avem!".
Sfantul Siluan Athonitul
http://luminaortodoxiei.com/ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu