Omul fuge de Hristos pentru că nu se îndură
să renunțe la micile plăceri de câteva clipe, care par ieșiri din timp
și din durere, și nu crede că Dumnezeu Se poate amesteca așa, în cele mai mici gesturi și gânduri ale noastre.
Pe măsură ce omul descoperă că nu poate
ieși din închisoarea dependențelor sale de lucruri pieritoare și
dăunătoare în care se zbate, devine tot mai pregătit pentru a-L auzi și
asculta pe Dumnezeu. Pe Dumnezeul Cel Viu Care-Și dă Viața Sa omului, și
vine efectiv și Se sălășluiește în el, și trăiește cu el, toate ale
sale: de la respirație până la Inspirație!
Cu El,
lecțiile pe care le ai de făcut devin liturghie! Cu El, relația cu
părinții devine iubire, chiar dacă, de multe ori, răstignită! Cu El,
păcatul devine moarte și ura păcatului devine o formă a nașterii de sus!
Lumea fuge de Hristos pentru că a ales să
inventeze, crezând că e creator, surogate de hrană fie trupească
(produse „identic naturale”), fie sufletească (artă și relații urâte și
vulgare), fie duhovnicească (consumă ce le oferă duhurile
întunericului)…
Lumea fuge de Hristos pentru că fuge de Dumnezeu dorind să-și fie sieși dumnezeu! (Maica Siluana)
http://intacere.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu