“Ar trebui sa incepem cu o minune
neconventionala, petrecuta in copilaria Sfantului. De multe ori oamenii
incadreaza la categoria minuni numai intamplari spectaculoase,
vindecari, invieri, exorcizari. Si pierd din vedere minunile smerite,
care au insa valoarea si importanta lor.
Anastasie (acesta a fost numele de botez
al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig,
singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi,
singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta?
Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o
traieste omul zilelor noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie
credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea
oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu.Si Dumnezeu
i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si
l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat
de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare.
Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare:
,,Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce
plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit
degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus
aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, alor
mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc
aici si n-am trimis maicii mele nici un banut… Acum, ce sa ma fac? Cum
sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te
necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.”
A pus scrisoarea intr-un plic, si pe
plic a scris adresa destinatarului:,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos –
in ceruri”. Conteaza mai putin ce s-a intamplat dupa ce a scris aceasta
scrisoare. Important este ca a scris-o. Important este ca a avut
nadejdea ca aceasta scrisoare va ajunge la destinatie.
Sfântul Nectarie ne invata nu sa
intrebam ,,de ce?”, ci sa cerem ajutorul dumnezeiesc. Sfântul Nectarie
ne arata ca nici lipsa hranei, nici lipsa hainelor sau a incaltarilor nu
trebuie sa ne indeparteze de Dumnezeu. Ci cu cat mai mari sunt
incercarile cu atât mai mare trebuie sa ne fie credinta.
Si totusi ce s-a intamplat dupa ce
Anastasie a scris scrisoarea? Dumnezeu a intervenit intr-un mod smerit.
Daca scrisoarea ar fi ajuns la posta, poate ca vreun postas ar fi
aruncat-o, sau poate ca si daca ar fi citit-o, tot nu ar fi putut sa il
gaseasca pe expeditor pentru a-l ajuta.
Dar Dumnezeu a randuit ca un negustor sa
se ofere sa duca scrisoarea la posta, pentru a-l scuti pe Anastasie de
drum, caci afara era frig. Citind pe plic destinatarul scrisorii,
negustorul a fost curios sa citeasca scrisoarea. Si, citind-o, si-a dat
seama ca din randuiala lui Dumnezeu ajunsese sa o citeasca. A facut un
colet cu haine, incaltari, mancare si bani, si l-a trimis lui Anastasie
impreuna cu o carte postala pe care scria:,,De la Hristos, pentru
Anastasie”. Coletul nu ar fi fost trimis daca Anastasie nu ar fi scris
mai intâi scrisoarea. Am putea spune: ,,Si nici scrisoarea nu ar fi fost
scrisa daca Hristos nu i S-ar fi aratat in vis, si nu l-ar fi intrebat
de ce plange”. Dar tot asa am putea spune si ca nici Hristos nu i S-ar
fi aratat daca el nu i S-ar fi rugat, vreme indelungata si nu si-ar fi
pus nadejdea in ajutorul dumnezeiesc.
Sfântul Nectarie ne invata sa ne rugam
lui Dumnezeu. Nimic nou, nimic iesit din comun. Invatatura aceasta se
regaseste in aproape toate cartile religioase. Sfântul da marturie prin
propria viata ca Hristos nu lasa rugaciunile fara räspuns, ca Hristos
raspunde in chip minunat la cererile credinciosilor. Ce vom face, deci?
Vom scrie cu toti scrisori catre cer? Da, vom scrie. Asa cum au scris
toti crestinii, inca de la intemeierea Bisericii. Scrisorile noastre
sunt rugaciunile. Scrisorile noastre sunt scrise uneori cu lacrimi,
alteori cu bucurie, uneori cu mahnire, alteori cu recunostinta. Sa avem
curajul de a-i scrie lui Dumnezeu, sa avem curajul de a-i scrie Maicii
Domnului, sa avem curajul de a le scrie sfintilor. Si sa nu deznadajduim
daca ajutorul nu vine atunci cand vrem noi. Daca noi ii cerem, Dumnezeu
il va trimite cu siguranta. Anastasie a rabdat vreme indelungata
inainte ca suferinta sa sa primeasca usurare. Dar aceasta suferinta nu a
ramas neroditoare: a fost treapta a sfinteniei.
www.sfantulnectarie.ro
http://luminaortodoxiei.com/ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu