Când Dumnezeu a creat oştile cereşti
- serafimi, heruvimi, tronuri, domnii, puteri, stăpâni, începători,
arhangheli şi îngeri, nouă ranguri cereşti, împărţite în trei grupe de
câte trei triade - în marea lui milă, El a hotărît ca îngerii să fie cei
mai aproape de oameni, să aibă o neîntreruptă legătură cu ei spre
călăuzire, ajutorare şi sfinţire. Printre aceşti îngeri, îngerii
păzitori sunt cei mai blânzi, mai apropiaţi şi mai iubitori, pentru că
misiunea lor este să aibă grijă de copii câtă vreme aceştia trăiesc pe
pământ, până la bătrâneţe şi moarte.
Aceşti îngeri sunt plini de iubire şi dulci ca nişte copii, blânzi ca
nişte copii, vulnerabili ca nişte copii şi cresc în misiunea lor ca
nişte copii, timizi ca nişte copii şi devin în atitudinea lor, tot mai
maturi, mai mustrători şi cer mai multe de la copil cu cât acesta creşte
şi sporeşte în lucruri bune sau rele. Îngerul îl ceartă pe copilul
devenit adult, dar mereu este cu el şi niciodată nu se îndepărtează de
el, oricâte lucruri rele ar face.
Aşa cum spune Acatistul Îngerului
păzitor, el priveghează neîncetat viaţa fiecăruia dintre noi. Niciodată
nu-l părăseşte pe cel care i-a fost încredinţat, atâta vreme cât
trăieşte pe pământ, niciodată nu încetează a-l învăţa şi sfătui pe
copil, ca şi pe adult, atunci când copilul a crescut, până la sfârşitul
vieţii lui.Am să vă spun o scurtă istorioară despre îngerul păzitor al
unui copil care i-a fost încredinţat grijii lui. Am citit această
poveste în Fraţii Karamazow a lui Dostoiewski.Când s-a născut o fetiţă,
Dumnezeu a trimis îngerul ei păzitor să o apere în toate zilele vieţii
ei, până la moarte. S-o păzească de păcate, s-o înveţe, să n-o lase să
cadă în ispite grele.
Când fetiţa a crescut, nu a mai ascultat
de îngerul ei păzitor. Zadarnic îi sufla la urechea inimii cuvinte
bune, degeaba o învăţa milostenia, rugăciunea şi iubirea de semeni. Fata
devenea tot mai rea, mai nepăsătoare de suferinţa aproapelui, mai
zgârcită şi cu inima prinsă de averea ei. Femeia devenise foarte bogată,
nu dădea nici o firimitură de pâine vreunui sărac, ci punea slugile
să-i izgonească pe cerşetori cu băţul. Îngerul ei era mereu întristat şi
se gândea cu groază ce se va întâmpla cu sufletul femeii la moartea ei.
A venit şi ziua morţii şi a judecăţii
femeii. Pentru păcatele ei cele multe şi pentru nemilostivirea ei faţă
de săraci şi bolnavi, Dumnezeu a trimis-o în iad să stea în iazul de
smoală, unde erau aruncaţi zgârciţii şi nemilostivii. Iar îngerul ei
păzitor se plimba pe malul iazului de smoală şi plângea pentru sufletul
pierdut şi se zbătea să-şi amintească dacă această femeie a făcut vreun
bine în viaţa ei. Şi-a adus aminte că o dată, mergând cu căruţele cu
recoltă la oraş pentru a o vinde, femeia a dat un fir de ceapă verde
unui cerşetor. Atunci a alergat îngerul la tronul lui Dumnezeu şi,
căzând cu faţa la pământ, a spus: "Doamne, femeia aceasta a făcut o dată
un bine. A dat un fir de ceapă verde unui cerşetor."
"Bine, i-a spus Dumnezeu, uite aici
firul de ceapă, ia-l şi du-te pe malul iazului de smoală. Spune-i femeii
să se prindă de firul de ceapă şi trage-o încet afară din iaz. Să fii
cu grijă că firul de ceapă este foarte subţire şi se poate rupe
uşor."Îngerul a luat firul de ceapă şi s-a dus pe malul lacului. A
strigat-o pe femeie şi i-a spus: "Domnul Dumnezeu S-a milostivit de tine
şi m-a trimis cu acest fir de ceapă. pe care tu l-ai dat odată unui
cerşetor. Apucă-te cu grijă de el ca să nu se rupă şi eu am să te trag
încetişor afară din iaz ".Femeia a făcut ce i-a spus îngerul. Acesta a
început s-o tragă cu grijă afară din iaz. Când celelalte suflete au
văzut că un înger o scoate pe femeie din smoală, s-au agăţat de poala
rochiei ei gândind ca îngerul le va trage şi pe ele afară. Atunci femeia
a început să-i înjure, să-i ocărască şi să-i blesteme, lovindu-i cu
picioarele şi strigând: "Lăsaţi-mă în pace, nemernicilor, eu am dat
firul de ceapă, nu voi. Duceţi-vă în fundul iazului, blestemaţilor."
În clipa aceea, s-a rupt firul de ceapă
şi femeia a căzut înpoi în iazul de smoală. Şi îngerul a început să
plângă din nou cu tristeţe.
V-am spus această povestioară ca să
înţelegeţi că, într-adevăr, îngerul păzitor nu ne părăseşte niciodată,
că el rămâne mereu credincios misiunii pe care Dumnezeu i-a
încredinţat-o pentru a mântui sufletul, pentru că el iubeşte sufletul
încredinţat grijii sale, se roagă pentru el şi-i şopteşte la ureche
numai sfaturi bune; el este conştiinţa noastră bună, care ne duce pe
drumul mântuirii, dacă îl ascultăm. El se bucură cu bucurie mare când îl
ascultăm şi plânge când ne prefacem surzi la sfaturile sale.Fiecare
fiinţă umană, bună sau rea, îşi are îngerul său păzitor. În clipa în
care copilul se naşte, îngerul vine la patul lui, trimis de Dumnezeu, ca
să-l înveţe, să-l apere de primejdii, de ispitiri, de influenţele rele
ale diavolului şi ale oamnilor răi. Aţi observat că, în clipa în care
eşti gata să săvârşeşti un păcat, o voce lăuntrică îţi şopteşte: "Nu
face asta." Când un pericol necunoscut te pândeşte, acelaşi înger îţi
suflă la ureche: "Nu te duce acolo", sau "Fereşte-te de omul acesta"
etc.
Dacă păstrezi în viaţa ta măcar o mică
parte din puritatea copilăriei, o mică parte din inocenţa ta, atunci vei
auzi glasul îngerului păzitor conducându-te neatins de vicisitudinile
vieţii către un mai bun loc în societatea creştină, către o mai bună
congregaţie ortodoxă, vei fi apărat de Dumnezeu şi sufletul tău va fi
liber de orice frică, incertitudine şi îndoială şi vei avea curajul să
înfrunţi nedreptatea, să iubeşti pe aproapele tău şi chiar pe vrăjmaşul
tău. Vei păşi în lumina lui Dumnezeu.
Uneori poţi să-ţi vezi îngerul păzitor,
nu ca o persoană, ci ca lumină, mai mult spirituală în partea dreaptă a
capului tău, ceva deosebit faţă de lumina soarelui sau a unei lămpi.
Este o lumină dulce care vine de sus şi-ţi pune în suflet o bucurie
neînţeleasă. Atunci să înţelegi că îngerul tău păzitor este acolo, că
încearcă să-ţi comunice ceva bun. Spune o rugăciune, curăţeşte-ţi inima
şi mintea, amineşte-ţi că ai un prieten, cel mai credincios şi care nu
te va părăsi niciodată, nici măcar în momentele tale de păcătuire.
Adu-ţi aminte şi că un mesager al cerului te vizitează şi cântă-i:
"Vestesc cu glas mare, grija ta neîncetă pentru mine păcătosul, îngerul
meu păzitor; căci, prin necazurile şi ispitirile care tulbură pacea
sufletului meu în această lume frământată, tu te arăţi a fi grabnic
ajutător şi mângâietor al meu." (Condacul 6 din Acatistul Îngerului
Păzitor)
Ingerul păzitor este de faţă în ultimele
clipe ale vieţii noastre, el ne va lua sufletul şi ni-l va apăra de
atacurile demonilor care vor spune că le aparţine lor din cauza multelor
păcate săvârşite sau nespovedite. Îngerul le va răspunde însă că atâta
vreme cât sufletul nu ne-a fost judecat şi condamnat, el aparţine lui
Dumnezeu. El ne va lua sufletul şi-l va duce în toate locurile pe unde
am trăit şi ne va aminti tot ce am făcut bun sau rău în acele locuri.
"Iată, va spune el, aici te-ai rugat, dincolo ai ajutat un bolnav, aici
ai dat ceva unui cerşetor, aici ai facut rău, aici te-ai mâniat, sau ai
băut, sau te-ai lăcomit", astfel că vom vedea toate faptele pe care
le-am săvârşit în viaţa noastră. Conduşi de înger, vom vedea locurile de
fericire ale sfinţilor şi apoi locurile de durere ale celor păcătoşi,
pentru ca să înţelegem că Dumnezeu este drept, dar este şi bun, şi
milostiv. Vom descoperi în această călătorie a sufletului sub conducerea
îngerului nostru păzitor că şi noi am dat poate, unui sărac, «un fir de
ceapă verde» şi îngerul va pleda pentru noi în faţa Judecătorului
Suprem.
Şi dacă hotărîrea lui Dumneseu, din
cauza multelor noastre păcate, va fi împotriva noastră, să nu uităm că
îngerul nostru păzitor nu ne va părăsi, chiar dacă am ajuns în «iazul de
smoală» şi că va căuta să menţină în noi nădejdea mântuirii din rău
până la Judecata din Urmă când Dumnezeu, luând în seama căinţa noastră,
va revărsa mila Lui peste noi şi vom fi mutaţi în Împărăţia Cerurilor,
prin rugăciunea îngerului nostru păzitor. Amin.
Pr. Gheorghe Calciu
http://luminaortodoxiei.com/ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu