Trebuie sa recunoastem ca, de
la inceputul aparitiei sale pe aceasta lume, omul devine un personaj
care-si traieste aventura vietii ca pe o CALATORIE plina de intamplari
fericite sau mai putin fericite. Ca in orice calatorie se pleaca
dintr-un loc si se ajunge in altul, pentru ca ulterior calatorul sa se
intoarca, de obicei, de unde a plecat, anume acasa.
Exista un drum insa, care inevitabil pe toti oamenii ii duce spre aceeasi realitate, indiferent de unde se pleaca. Este vorba de realitatea mortii, care intrerupe firul vietii biologice, dar nu si pe cel al vietii spirituale nemuritoare. Desi fiecare are cararea sa in viata, este si un drum numit "Cale" pe care mergem cu totii si care trece prin Biserica spre viata vesnica.
Mai intai, omul primeste un nume prin nastere de la parintii sai trupesti, iar prin Botez se adauga inca o Paternitate spirituala, mult mai inalta si sublima in natura si lucrarea ei, care-l arata pe om a fi si un fiu al lui Dumnezeu, nu numai un fiu al omului de care este legat prin legaturile consangvinice si prin ereditate.
Statutul de fiu al lui Dumnezeu ii confera omului o calitate, o demnitate si o perspectiva care-l aseaza intr-o relatie dialogala cu un Tata Divin mai presus de lumea aceasta. La capatul drumului il intalneste pe acest Tata Nevazut in Casa Lui de pe pamant, dar Vazut in Casa Lui din Ceruri, adica in Imparatia Sa.
Prin nastere omul devine cetatean al acestui pamant, iar prin Botez devine un cetatean al Cerului, dar si un membru al Bisericii, cu dreptul de a fi pomenit aici, ca un fiu al lui Dumnezeu, pe care-l asteapta intr-o comuniune liturgica si euharistica.
Fara o intalnire Aici in spatiul si timpul eclezial, nu poate fi o impartasire Dincolo cu Dumnezeu, in afara spatiului si a timpului. Experienta acestei intalniri, cunoasterea reciproca si trairea acestei comuniuni in context crestin, il invredniceste pe om de o Imparatie "care nu e din lumea aceasta", dar care este, implacabil, destinatia ultima a sufletului sau si finalul acestei CALATORII.
De la inceput crestinul primeste prin Botez o cetatenie, care vorbeste despre apartenenta sa nu numai la aceasta lume vremelnica, ci si la o Imparatie Vesnica, spre care este chemat ca pelerin intr-o calatorie sfanta spre Patria Cereasca...
Se poate intampla, ca in orice calatorie, sa fie si unii care gresesc calea si se ratacesc, ratand tinta, neajungand teferi sau chiar deloc la destinatie.
"Incurcate sunt caile Domnului...". De aceea, este nevoie pentru orientare, sa ai indrumatori, sa stii drumul sau sa-l afli de la altii, eventual sa folosesti o harta si bineinteles, daca e cazul sa treci granite, vei avea nevoie si de un pasaport...
Cel mai scurt si mai sigur drum este prin Biserica. Celelalte carari duc spre niciunde...Lumea iti ofera un pasaport spre niciunde, Biserica iti da un pasaport spre Imparatie...
Aici ai calauza pe preot, ai indrumator pe duhovnic, harta este Evanghelia, ghid este Duhul Sfant, calea este Hristos, iar pasaportul este pomelnicul...
Granita cea mai grea de trecut este moartea; in acest popas al calatoriei, vamesii pun vize si schimba pasaportul...Pe cel de vii il declara nul, pe cel de morti iti mai pun o viza pentru un pelerinaj in necunoscut, unde vei fi dus de mana de ingeri spre rai sau spre iad...
Acest pasaport, care este pomelnicul, te poate salva! Pe multi i-a izbavit de moarte... El dovedeste ca esti sau ai fost un crestin. Daca oamenii te-au trecut pe el si daca preotul te pomeneste inaintea Celui care vegheaza toate calatoriile mai ai o sansa...
Toti pelerinii Imparatiei inscrisi pe pomelnic ajung miride in potirul Nemuririi din care vor bea cu vrednicie cei scrisi in Cartea vietii...
Mai intai esti un nume, apoi o mirida, pe urma devii o particica euharistica din Trupul lui Hristos - Cel care "se imparte si nu se desparte, Cel care se mananca pururea si niciodata nu se sfarseste..."(Liturghier).
Intotdeauna cand pomenim pe cineva, ii dam viata, pomenirea cuiva care nu este langa tine il aduce aproape pe cel de departe. Rostirea numelui este o chemare la viata, o insufletire si o invocare a celui care nu este, dar va sa vina...Pomenirea este in felul acesta o inviere din morti...
"Aceasta sa o faceti spre pomenirea Mea" (Luca 22,19) ... spre Invierea Mea si a voastra, caci daca Ma chemati, Eu voi veni la voi..."Caci unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20).
In Numele Meu, a zis Hristos - Dumnezeul cel cu multe nume, cu tot atatea de multe, pe cati de multi sunt botezati in numele Sau si au viata in Hristos Domnul...Pe toti ii pomeneste preotul, Aici, in Liturghie...si pe cei vii si pe cei morti, iar Dincolo, Hristos - Arhierul Cel vesnic ii pomeneste inaintea Tatalui Care este in Ceruri.
E foarte important sa fim pomeniti; daca suntem pomeniti, inseamna ca cineva ne iubeste... Pe pomelnice, de regula, sunt trecuti cei dragi ai neamului nostru, pentru "vesnica pomenire din neam in neam si din veac in veac..." (Moliftelnic).
Fiind vesnic pomeniti, devenim vesnic vii in constiinta lor si nemuritori in Biserica prin urmasii nostri credinciosi, care vor aduce ofranda lui Dumnezeu - faptele noastre cele bune. Recunostinta lor postuma va redestepta amintirea unor vieti frumoase, a unor oameni vrednici de pomenire. In sensul acesta preotul rosteste pericopa Evangheliei de la inmormantare zicand:
"...Si care vor auzi vor invia...si vor iesi cei care au facut cele bune, spre invierea vietii, iar cele care au facut cele rele, spre invierea osandirii..." (Ioan 24-30).
In numele lui Hristos fiind pomenirea sufletelor noastre, Hristos ne da viata, caci pentru aceasta S-a jertfit, a murit pe Cruce si a Inviat din morti, ca noi cei morti in Adam sa inviem intru El. Aceasta lucrare sfintitoare si mantuitoare este o resurectie sacramentala a sufletelor noastre, care se realizeaza prin Liturghie si care actualizeaza nesangeros Rascumpararea hristica a Golgotei...pomenindu-L si pomenindu-ne, liturgic.
De aceea, Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie este o sinteza integratoare in care se intalnesc trecutul, prezentul si viitorul, se aduna vii si mortii, se unesc cerul si pamantul, Dumnezeu si oamenii, intr-o simfonie cosmica, ce insoteste toata suflarea omeneasca in acest pelerinaj spre Imparatia Cerurilor...
"Biletul de spectacol" este "Pomelnicul", care certifica ca ai fost si tu la Concert, la Corala Ingerilor la care sunt invitati si oamenii sa cante imne de slava. Poti sa nu platesti intrarea, oricum a platit-o Hristos cu Sangele Sau, insa daca nu ai acest "pasaport spre Imparatie", inseamna ca doresti sa treci fraudulos spre niciunde, pentru ca in Rai fiecare are locul lui, daca l-a rascumparat cu viata sa de crestin...
Pomelnicul este o marturie ca ai trecut in Imparatie prin usa Bisericii si nu ai intrat acolo pe aiurea si fara haina de nunta...
Pr. Alin-Cristian Preotu
Exista un drum insa, care inevitabil pe toti oamenii ii duce spre aceeasi realitate, indiferent de unde se pleaca. Este vorba de realitatea mortii, care intrerupe firul vietii biologice, dar nu si pe cel al vietii spirituale nemuritoare. Desi fiecare are cararea sa in viata, este si un drum numit "Cale" pe care mergem cu totii si care trece prin Biserica spre viata vesnica.
Mai intai, omul primeste un nume prin nastere de la parintii sai trupesti, iar prin Botez se adauga inca o Paternitate spirituala, mult mai inalta si sublima in natura si lucrarea ei, care-l arata pe om a fi si un fiu al lui Dumnezeu, nu numai un fiu al omului de care este legat prin legaturile consangvinice si prin ereditate.
Statutul de fiu al lui Dumnezeu ii confera omului o calitate, o demnitate si o perspectiva care-l aseaza intr-o relatie dialogala cu un Tata Divin mai presus de lumea aceasta. La capatul drumului il intalneste pe acest Tata Nevazut in Casa Lui de pe pamant, dar Vazut in Casa Lui din Ceruri, adica in Imparatia Sa.
Prin nastere omul devine cetatean al acestui pamant, iar prin Botez devine un cetatean al Cerului, dar si un membru al Bisericii, cu dreptul de a fi pomenit aici, ca un fiu al lui Dumnezeu, pe care-l asteapta intr-o comuniune liturgica si euharistica.
Fara o intalnire Aici in spatiul si timpul eclezial, nu poate fi o impartasire Dincolo cu Dumnezeu, in afara spatiului si a timpului. Experienta acestei intalniri, cunoasterea reciproca si trairea acestei comuniuni in context crestin, il invredniceste pe om de o Imparatie "care nu e din lumea aceasta", dar care este, implacabil, destinatia ultima a sufletului sau si finalul acestei CALATORII.
De la inceput crestinul primeste prin Botez o cetatenie, care vorbeste despre apartenenta sa nu numai la aceasta lume vremelnica, ci si la o Imparatie Vesnica, spre care este chemat ca pelerin intr-o calatorie sfanta spre Patria Cereasca...
Se poate intampla, ca in orice calatorie, sa fie si unii care gresesc calea si se ratacesc, ratand tinta, neajungand teferi sau chiar deloc la destinatie.
"Incurcate sunt caile Domnului...". De aceea, este nevoie pentru orientare, sa ai indrumatori, sa stii drumul sau sa-l afli de la altii, eventual sa folosesti o harta si bineinteles, daca e cazul sa treci granite, vei avea nevoie si de un pasaport...
Cel mai scurt si mai sigur drum este prin Biserica. Celelalte carari duc spre niciunde...Lumea iti ofera un pasaport spre niciunde, Biserica iti da un pasaport spre Imparatie...
Aici ai calauza pe preot, ai indrumator pe duhovnic, harta este Evanghelia, ghid este Duhul Sfant, calea este Hristos, iar pasaportul este pomelnicul...
Granita cea mai grea de trecut este moartea; in acest popas al calatoriei, vamesii pun vize si schimba pasaportul...Pe cel de vii il declara nul, pe cel de morti iti mai pun o viza pentru un pelerinaj in necunoscut, unde vei fi dus de mana de ingeri spre rai sau spre iad...
Acest pasaport, care este pomelnicul, te poate salva! Pe multi i-a izbavit de moarte... El dovedeste ca esti sau ai fost un crestin. Daca oamenii te-au trecut pe el si daca preotul te pomeneste inaintea Celui care vegheaza toate calatoriile mai ai o sansa...
Toti pelerinii Imparatiei inscrisi pe pomelnic ajung miride in potirul Nemuririi din care vor bea cu vrednicie cei scrisi in Cartea vietii...
Mai intai esti un nume, apoi o mirida, pe urma devii o particica euharistica din Trupul lui Hristos - Cel care "se imparte si nu se desparte, Cel care se mananca pururea si niciodata nu se sfarseste..."(Liturghier).
Intotdeauna cand pomenim pe cineva, ii dam viata, pomenirea cuiva care nu este langa tine il aduce aproape pe cel de departe. Rostirea numelui este o chemare la viata, o insufletire si o invocare a celui care nu este, dar va sa vina...Pomenirea este in felul acesta o inviere din morti...
"Aceasta sa o faceti spre pomenirea Mea" (Luca 22,19) ... spre Invierea Mea si a voastra, caci daca Ma chemati, Eu voi veni la voi..."Caci unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20).
In Numele Meu, a zis Hristos - Dumnezeul cel cu multe nume, cu tot atatea de multe, pe cati de multi sunt botezati in numele Sau si au viata in Hristos Domnul...Pe toti ii pomeneste preotul, Aici, in Liturghie...si pe cei vii si pe cei morti, iar Dincolo, Hristos - Arhierul Cel vesnic ii pomeneste inaintea Tatalui Care este in Ceruri.
E foarte important sa fim pomeniti; daca suntem pomeniti, inseamna ca cineva ne iubeste... Pe pomelnice, de regula, sunt trecuti cei dragi ai neamului nostru, pentru "vesnica pomenire din neam in neam si din veac in veac..." (Moliftelnic).
Fiind vesnic pomeniti, devenim vesnic vii in constiinta lor si nemuritori in Biserica prin urmasii nostri credinciosi, care vor aduce ofranda lui Dumnezeu - faptele noastre cele bune. Recunostinta lor postuma va redestepta amintirea unor vieti frumoase, a unor oameni vrednici de pomenire. In sensul acesta preotul rosteste pericopa Evangheliei de la inmormantare zicand:
"...Si care vor auzi vor invia...si vor iesi cei care au facut cele bune, spre invierea vietii, iar cele care au facut cele rele, spre invierea osandirii..." (Ioan 24-30).
In numele lui Hristos fiind pomenirea sufletelor noastre, Hristos ne da viata, caci pentru aceasta S-a jertfit, a murit pe Cruce si a Inviat din morti, ca noi cei morti in Adam sa inviem intru El. Aceasta lucrare sfintitoare si mantuitoare este o resurectie sacramentala a sufletelor noastre, care se realizeaza prin Liturghie si care actualizeaza nesangeros Rascumpararea hristica a Golgotei...pomenindu-L si pomenindu-ne, liturgic.
De aceea, Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie este o sinteza integratoare in care se intalnesc trecutul, prezentul si viitorul, se aduna vii si mortii, se unesc cerul si pamantul, Dumnezeu si oamenii, intr-o simfonie cosmica, ce insoteste toata suflarea omeneasca in acest pelerinaj spre Imparatia Cerurilor...
"Biletul de spectacol" este "Pomelnicul", care certifica ca ai fost si tu la Concert, la Corala Ingerilor la care sunt invitati si oamenii sa cante imne de slava. Poti sa nu platesti intrarea, oricum a platit-o Hristos cu Sangele Sau, insa daca nu ai acest "pasaport spre Imparatie", inseamna ca doresti sa treci fraudulos spre niciunde, pentru ca in Rai fiecare are locul lui, daca l-a rascumparat cu viata sa de crestin...
Pomelnicul este o marturie ca ai trecut in Imparatie prin usa Bisericii si nu ai intrat acolo pe aiurea si fara haina de nunta...
Pr. Alin-Cristian Preotu
http://www.crestinortodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu