De un timp, mă tot frămîntă întrebarea din titlu. Nu
pentru că nu aş avea un răspuns, dar mi-e greu să-l accept şi caut
altele. Poate pînă la sfîrşitul acestor rînduri vi-l voi da. Poate am să
vă las să-l găsiţi singuri. E atît de evident...
Dar mai întîi, să vă spun cum am ajuns la această întrebare.
Mi-a încolţit în minte cînd a sucombat revista Gînd şi Slovă Ortodoxe,
de la Vatra Dornei. A fost un semnal de alarmă pentru că se adresa unei
mai mari părţi din publicul ortodox şi fusese susţinută de cel puţin o
mănăstire misionară cu o influenţă majoră.
Mi-am pus foarte serios problema cînd am aflat că Porunca Iubirii, de la Făgăraş, o veterană a presei creştine româneşti, va apărea numai în format electronic.
Am avut diagnosticul acum două luni, cînd am fost silit să închid Rost. Şi m-am gîndit că trebuie spus tuturor azi, aflînd că se opreşte şi Orthograffiti. Cu atît mai mult cu cît ştiu că se află în acelaşi pericol încă două publicaţii.
Văd recensămintele şi sondajele de opinie, care spun că 87% dintre români se declarăortodocşi.
Chiar dacă nu e aidoma cu trăirea, declaraţia e totuşi asumarea unei
identităţi. Sigur, ar fi şi mai interesant dacă s-ar sonda ce e dispus
să facă român în numele acestei identităţi. Pînă atunci nu ne rămîne
decît să constatăm că sîntem o societate presupus creştină şi
indubitabil coruptă - ca să-l parafrazez pe teologul Radu Preda. Asta nu
mai trebuie demonstrat, căci o poate observa oricine trăieşte cîteva
zile în România. E o realitate care spune ceva despre prapastia dintre
identitatea afirmată şi identitatea asumată. La noi se minte enorm, se
fură incredibil, se înşală sistematic, se ucide amarnic... Mentalitatea
pervertită se vădeşte în scara de valori răsturnată, în modelele umane
care marchează orizontul majorităţii românilor (escroci, dizeuze,
saltimbanci...), în năzuinţele meschine ale populaţiei active (că de
popor şi ideal nu poate fi vorba).
Cu toate acestea, măcar 18% dintre români (după
cum spun sondajele de opinie) sînt duşi la biserică. Ei umplu, duminică
de duminică, lăcaşurile de cult, ei suportă capriciile naturii şi ale
semenilor în pelerinaje uriaşe la moaştele unor sfinţi veneraţi, ei au
ridicat mii de biserici în ultimii douăzeci de ani, din ei s-au născut
miile de monahi şi monahii cu rugăciunile cărora ne mai ducem zilele şi
noi, cei mai păcătoşi... Aşadar, avem cîteva milioane de creştini români
în România. Şi-aici apare întrebarea: cum de o astfel de comunitate nu
poate ţine cîteva reviste cu tiraje modeste? De ce au fost nevoite să-şi
tragă obloanele, una după alta, patru reviste în ultimul an?
Să-şi fi pierdut cititorii interesul pentru
ele? Mă îndoiesc, căci fiecare avea un public foarte bine delimitat, îşi
creaseră nişe de cititori în marea masă a creştinilor ortodocşi, astfel
încît satisfăceau gusturi, nevoie şi exigenţe diferite. În plus,
ecourile aplauzelor de după fiecare număr nu s-au stins, cum nici
exclamaţiile mîhnite de după tragerea heblului.
Să fie din pricina crizei economice, care i-au
obligat pe cumpărători să renunţe la plăcerea de a citi ceva pe sufletul
lor? N-aş crede. Pentru că aceste reviste nu aveau preţuri prohibitive
şi apăreau lunar, lăsînd timp cititorului să-şi pună cîţiva lei
deoparte.
Să fie din cauza dezvoltării internetului? Nici
asta, pentru că acele publicaţii aveau un conţinut care nu era livrat
gratuit în mediul virtual.
Să fie consecinţa jafului la drumul mare la
care se dedau marii distribuitori de presă? Numai în parte, căci toate
gazetele despre care vorbesc au articulat sisteme proprii de difuzare
(prin abonament, prin voluntari şi prin contracte cu librării şi mici
comercianţi locali).
Atunci?
http://rostonline.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu