La 15 noiembrie s-au
împlinit 3 ani de când Patriarhul Pavel al Serbiei – un sfânt care păşea
până nu demult pe pământ a păşit în ceruri. Întâi-stătătorul
Bisericii Ortodoxe Sârbe Patriarhul Pavel se trezea foarte devreme. Şi,
când toţi dormeau, sluja Dumnezeiasca Liturghie, se ruga pentru poporul
său. În inima lui era loc pentru toţi oamenii. Era mic de statură, dar
uriaş în duh. Pe umerii săi firavi purta povara întregii naţiuni.
Oamenii spuneau: „Acesta este îngerul nostru, care ne acoperă şi ne
ocroteşte!”
Doamna Ianea Todorovici a povestit un
caz care s-a întâmplat cu soră-sa. Aceea a venit cu o problemă la
patriarhul Pavle. Discutând cu el, întâmplător observă ghetele în care
acesta era încălţat şi se îngrozi: erau vechi, rupte cândva apoi
cârpite. Femeia s-a gândit: „Ce ruşine pentru noi, sârbii, patriarhul
nostru să umble în aşa încălţări, oare nimeni nu poate să-i dăruiască
nişte ghete noi?". Patriarhul imediat i-a răspuns bucuros: „Vedeţi ce
încălţări bune am? Le-am găsit lângă o urnă de gunoi. Cineva le-a
aruncat, dar sunt din piele. Le-am cârpit puţin şi iată, încă mult timp o
să mă servească".
„M-am culcat mai târziu"
Despre aceste ghete mai există o
istorie. O oarecare femeie a venit la patriarh să vorbească cu el în
privinţa unei chestiuni de neamânat. Rugămintea ei era neobişnuită şi nu
au lăsat-o să intre imediat, dar, fiind foarte insistentă, a reuşit să
aibă audienţă. Văzându-l pe patriarh, femeia, foarte emoţionată i-a
spus, că în această noapte a visat-o pe Maica Domnului care i-a poruncit
să-i aducă patriarhului bani, pentru ca să-şi poată cumpăra încălţări
noi. Şi, zicând acestea, îi întinse un plic cu bani. Patriarhul Pavle,
fără a lua plicul, o întrebă cu blândeţe: „Dar la ce oră v-aţi culcat?".
Mirată femeia îi răspunse, că aproximativ pe la unsprezece... „Ştiţi,
eu m-am culcat mai târziu, îi răspunse patriarhul, şi tot am visat-o pe
Maica Domnului care m-a rugat să vă transmit, să luaţi aceşti bani şi
să-i daţi celor, care într-adevăr au nevoie de dânşii". Şi n-a luat
banii.
Wartburg. Pe când vlădica Pavle
era episcop de Raska şi Prizren, Episcopia respectivă avea doar un
automobil, un Wartburg. El era folosit în general pentru transporturi în
interesul bisericii. Episcopul Pavle se urca rar, căci umbla mai mult
pe jos. Odată, când a venit la dânsul în vizită un apropiat al său de pe
vremea seminarului teologic, Ştefan, episcopul Zicej, cu un Peugeot
după ce au pornit să viziteze câteva localităţi din episcopie, vlădica
Pavle a zis: - Frate Ştefane, chiar ca e bun Wartburgul ăsta al tău!
Mercedes. Patriarhul Pavle, după
cum este cunoscut, a continuat să trăiască la fel şi după ce s-a mutat
la Belgrad. Belgrădenii îl întâlnesc adesea pe stradă, în tramvai, în
autobuz... Astfel, odată, pe când mergea singur, suind trotuarul străzii
Regele Petru I, în care se afla sediul Patriarhiei, îl ajunse, cu un
Mercedes ultimul răcnet, unul din preoţii cunoscuţi ai unei parohii
arhicunoscute din Belgrad. A oprit automobilul şi a ieşit: - Sfinţia
Voastră, permiteţi-mi să vă conduc! Spuneţi numai încotro... Patriarhul a
intrat în automobil, şi îndată ce s-au pus în mişcare, a întrebat: -
Spuneţi, părinte, al cui este automobilul acesta? - Al meu, Sfinţia
Voastră! - Opriţi! - porunci Patriarhul, a ieşit, şi-a făcut semnul
Crucii şi a zis preotului: - Dumnezeu să vă aibă în pază!
Automobilele negre. Fusese
şedinţa Sfântului Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Sfinţia Sa se
îndrepta, precum îi este obiceiul, la slujba de vecernie de la
Catedrală. Când ieşi din Palatul Patriarhiei, zări parcate o mulţime de
automobile mari, negre. Întrebă: - Ale cui să fie atâtea automobile
luxoase? - Ale episcopilor noştri, Sfinţia Voastră! Au venit cu ele la
şedinţa Sinodului -răspunse preotul care-l însoţea. - O, vedea-i-ar
Dumnezeu, cu ce ar fi mers dacă nu ar fi depus votul sărăciei?!
Dificultăţile diaconului.
În clădirea Patriarhiei adesea se
repovesteşte dialogul Patriarhului purtat cu diaconul care-l însoţeşte
peste tot, pe când plecau să facă slujbă în biserica de la Banovo brdo. -
Cum vom merge? Cu automobilul? - întrebă diaconul. - Cu autobuzul! -
răspunse Patriarhul cu hotărâre. - E aglomeraţie, e înăbuşitor in
autobuz, şi nici nu-i aproape... - Mergem! - zise din nou scurt Sfinţia
Sa. - Dar... - mergând în urma Sa, diaconul avansă un argument nou,
major - Sfinţia Voastră, este vară, multă lume merge la Ada Ciganlija
[cel mai vestit ştrand], autobuzele sunt pline de lume despuiată. Nu e
potrivit... - Ştiţi, părinte - se întoarse Patriarhul Pavle - fiecare
vede ceea ce doreşte!
Două măsline.
La masa de prânz în Palatul Patriarhiei
mai mulţi episcopi, printre ei si Patriarhul Pavle. Printre altele,
ajunse pe masă şi farfuria cu măsline. Toţi ştiu că Patriarhul ţine la
ideea că organismului uman îi sunt optim necesare doar şase măsline. Dar
vlădica Ştefan a apucat să ia opt măsline. - Sfinţia Voastră, eu am
luat cu două mai mult. Ce să fac? - Acuma ţine ceea ce ai luat, iar
mâine să iei cu două mai puţin - răspunse Patriarhul.
Mesaj către America. Atunci când
vlădica Pavle a devenit Patriarh, îşi aminteşte Slobodan Mileusnic,
directorul Muzeului BOS, multe delegaţii şi numeroşi reprezentanţi din
străinătate şi-au exprimat dorinţa să-l întâlnească pe Sfinţia Sa. A
venit atunci şi ambasadorul destul de activ al Americii la Belgrad,
Warren Zimmermann. Patriarhul l-a primit în Palatul Patriarhiei.
Ambasadorul i-a transmis salutări şi felicitări în numele poporului
american, în numele preşedintelui Americii şi în numele său personal.
S-a purtat o convorbire oficială, protocolară şi în final ambasadorul a
pus întrebarea: - Cu ce am putea să vă ajutăm? - Excelenţa Voastră, să
nu ne puneţi piedici; cu aceasta ne veţi ajuta.
Reglarea conturilor. Patriarhul
ştie să facă multe treburi. Prin mănăstiri a deprins să coasă, să
cârpească, să spele, să confecţioneze şi să repare încălţămintea, să
lucreze pământul, să altoiască pomi, să lege şi să ferece cărţile, să
repare clădiri şi diferite aparate şi anexe... Părintele patriarh din
fire este un om harnic. Tot timpul lucrează câte ceva. - "Şi când vine
aici la mine în birou, dacă observă că ceva nu funcţionează cum ar
trebui, dacă vede că uşa nu se închide bine, că undeva pătrunde ploaia,
că lumina se întrerupe... el însuşi purcede să stabilească unde-i
defectul, apoi zice: Haide să reparăm asta!..." - spune
secretarul Sinodului BOS şi citeţul Sfinţiei Sale, Gradimir Stanic. -
"Dânsul se comportă peste tot ca un bun gospodar, nu numai aici la
Patriarhie, ci şi în oricare mănăstire şi oricare biserică, oriunde s-ar
afla...". La mănăstirea "Blagoveştenie" din regiunea
Ovcarsko-Kablarska, în care a fost călugărit, şi unde acum, în calitate
de patriarh, se duce aproape în fiecare vară pentru câteva zile, pe când
venea vremea să se întoarcă la Belgrad, chema pe egumenul Georgije
pentru "a se socoti": - "Părinte Georgije, iată am petrecut cu voi
aceste câteva zile. Toate, slavă lui Dumnezeu, au fost bune. Am locuit
aici, am mâncat dimineaţa, am mâncat la prânz, iar toate astea costă,
nu-i aşa?". - "Păi, aşa e, Sfinţia Voastră...". - "Dar şi eu v-am ajutat
cu câte-ceva. Nu-i aşa, părinte Georgije?". - "Aşa e, Sfinţia Voastră,
ne-aţi ajutat mult, de parca aţi fi venit aici să lucraţi, nu să vă
odihniţi...". - "Pai să ne socotim: ţi-am reparat jgheabul, fereastra,
robinetul, broasca de la uşă, ţi-am curăţat şi am proptit viţa de vie,
am pingelit încălţămintea... Când le punem toate la socoteală, părinte
Georgije, rezultă că voi trebuie să-mi plătiţi ceva mie!
Salariile.
Patriarhul Pavle a refuzat, de altfel,
salariul. Dânsul primeşte doar pensia la care are dreptul ca fost
episcop de Raska şi Prizren. Nevoile sale sunt modeste de tot, dat fiind
că singur îşi coase mantia, singur îşi repară pantofii... Încă îi rămân
bani din pensia aceea mică. Ce rămâne împarte săracilor sau donează în
alte scopuri pentru binele obştesc. A rămas de pomină reacţia dânsului
din anul 1962, la solicitarea de atunci a unor episcopi să li se
mărească salariile: - "Dar de ce, de vreme ce nu suntem în stare să
cheltuim nici ceea ce am avut până acum?!".
Pentru Milos Crnjanski.
În acelaşi fel procedează Părintele
Patriarh şi cu ceea ce primeşte în dar. Dacă primeşte material pentru
mantie, îl păstrează până întâlneşte un călugăr sau preot care nu are
posibilitate să cumpere. Atunci îi calculează cât are nevoie pentru a
coase o mantie, şi-i dă exact atât, ca să mai rămână şi pentru alţii.
Renumitul istoric al literaturii Zika Stojkovic, care a colaborat cu
vlădica Pavle, pe când acesta fusese episcop de Raska şi Prizren, la
editarea operei capitale: "Monumentele din Kosovo", i s-a plâns odată în
Palatul Patriarhal că are greutăţi în a aduna bani pentru continuarea
tipăririi seriei începute de Opere ale unuia din cei mai importanţi
scriitori sârbi, Milos Crnjanski. Ascultându-l, Patriarhul se ridică, se
duse până la patul său, ridică perna, luă de sub ea portmoneul, apoi
scoase din el trei mii de mărci şi le întinse lui Stojkovic: - "Iată, e
contribuţia mea pentru tipărirea cărţilor lui Milos Crnjanski. Să vă fie
de ajutor!".
Economii. Gradimir Stanic, care
este directorul tipografiei patriarhale, relatează: - "Dânsul îşi
dactilografiază singur cărţile. Foile pe care le scrie aproape că nu au
margini, iar distanţa dintre rânduri este cea mai mică posibilă. Evită
să piardă timpul cu introducerea deasă a foilor în maşina de scris. Pe
lângă aceasta, economiseşte hârtia; aşa s-a deprins, căci înainte vreme
hârtia era foarte scumpă. Iar textele sale sunt atât de curate, încât la
ele nu este nevoie de intervenţii înaintea tiparului. Colaboratorii
povestesc, de asemenea, că se ţine şi textual de versul din Rugăciunea
Domnească: "...pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi...".
După ce ia masa, aduna cu atenţie orice fărâmitură, deşi are cine să
strângă şi să facă ordine...
La "Semnul de întrebare". Un
boem, care adesea petrecea timpul la cafeneaua cu denumirea "?", în
apropierea Patriarhiei, de câte ori îl vedea pe Patriarh, traversa în
fugă strada, pentru a lua binecuvântare de la Sfinţia Sa. Iar odată îi
zise: - Sfinţia Voastră, noi doi suntem cei mai buni oameni din tot
Belgradul acesta! La care Patriarhul replică: - Suntem, dar după ce
golim câteva pahare, nu mai suntem buni de nimic!
"Arătarea" Născătoarei de Dumnezeu.
S-a întâmplat ca în cabinetul Patriarhului, pe când acesta discuta cu
un funcţionar al Patriarhiei, să dea buzna un om între două vârste, cu
ochi mari şi cu privire înflăcărată. A început să explice că a trebuit
să vină, deoarece are să comunice ceva important... Patriarhul l-a
invitat să ia loc, să se mai liniştească. Iar acela începu atunci să
povestească cum că în somn i s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu şi ce
i-a spus... Patriarhul l-a ascultat cu atenţie, apoi l-a întrerupt
tăios: - "Ascultaţi-mă, domnule. Eu sunt episcop de aproape cincizeci de
ani, călugăr sunt, se înţelege, de şi mai mulţi ani, în fiecare zi
slujesc Sfânta Liturghie; mie nici măcar un înger nu mi s-a arătat încă,
iar Dumneavoastră vi s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu! Lăsaţi-o
baltă, vă rog...".
Ziarele şi anii lumina. Pe vremea
grea a războiului, după o întâlnire în cabinetul Patriarhului, pe când
se hotăra asupra unor chestiuni în care nu era uşor să fie luate
decizii, Sfinţia Sa, spre a glumi pe socoteala Sa, zise celor prezenţi: -
"Voi aţi crezut că o veţi scoate uşor la capăt cu mine. Credeţi că eu
sunt slăbănog, de constituţie fragilă... Dar de fapt voi nu mă
cunoaşteţi bine...". Se sculă şi de pe masa de lucru aduse nişte ziare,
cu denumire sârbească, în care prin fotomontaj era reprezentat ca un
războinic-superman, cu bombe şi muniţii la brâu. - "Uitaţi-vă cum mă văd
alţii, iar voi aţi crezut că sunt slab!". Din întâmplare, tocmai atunci
veni să-l fotografieze vestitul foto-reporter Vican Vicanovic. Pentru a
realiza fotografia dorită, se adresă Patriarhului: - Luminăţia
Voastră... [în limba sârbă joc de cuvinte: Vasa svelosti - Sfinţia
Voastră; Vasa svetlosti - Luminăţia Voastră]. La care Patriarhul
replică: - De vreme ce eu deja sunt lumină, la ce-ţi mai trebuie
bliţul!?
http://luminaortodoxiei.com/ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu