“Cat de mult se foloseste un suflet tulburat si amarat cand este intampinat cu o vorbire calma, blanda, plina de dragoste! Cata unire se incheaga intre frati si parinti cand se vorbeste cu blandete, cand se porunceste cu sfiala si iubire!”
***
1XI 1955 Propuneri
Te chem pe tine astazi, suflete,
al meu, vino sa stam de vorba impreuna! Te strig, vino, scoala-te din
dormitare! Vino, suflete al meu sa vorbim, sa ne bucuram si sa plangem
impreuna! Aduna-te de pe carari si de pe drumuri razlete si
vino ca impreuna sa ne cercetam constiinta, sa parasim pacatele si sa
punem bun inceput in slujba Domnului Iisus.
Deci vazand ca sunt atat de
pacatos si plin de nepasare, propun ca, cu darul Domnului Iisus Hristos,
sa pornesc mai departe cu un nou avant de lupta. Si anume, sa
ma silesc mai ales a indeplini virtutile cele sufletesti, ca prin ele
sa aflu si eu mila de la Bunul Dumnezeu in ceasul mortii.
1) Dragostea. Suflete al meu, am pus intai dumnezeiasca dragoste fara de care vei muri de nu te vei sili sa o dobandesti in sineti. Iubeste
pe Dumnezeu asa cum si El te-a iubit pe tine. Iubeste-L, lasandu-te
desavarsit in voia Sa. Iubeste-L prin rugaciune neincetata, prin
ascultare smerita, prin smerenie adanca, prin plans de pocainta.
Iubeste-L, iubind pe aproapele, iubeste-L prin tacere sfanta, iubeste-L
prin instrainare si prin defaimarea de sine. Stii, suflete al meu, cat te-a iubit pe tine Bunul Dumnezeu! Cate a facut El pentru tine, dragul meu. Afara
de crucea, moartea si Invierea Sa, Domnul te-a inviat si pe tine din
moartea ta. Te-a luminat cu Sfantul Botez. Te-a hranit cu laptele
dreptei credinte, te-a intarit in toate cu roua Sfantului Duh… Dar ce nu
a facut Domnul pentru tine? Ce ai cerut de la El si nu ti-a dat? Ce iti
mai trebuia si El te-a trecut cu vederea? Dar cine te-a tinut
in viata 26 de ani, cine te-a alinat in necazurile tale, cine te-a
intarit in nadejdea raiului, cine te-a cercetat in boala, cine ti-a
sters lacrimile tale?
Ce
mana te-a acoperit in tot timpul vietii tale? Ce samarinean s-a
milostivit de tine cand zaceai batut de talhari pe calea vietii? Cine
te-a pus pe dobitocul Sau? Cine te-a adus la aceasta casa de oaspeti?
Cine a uns si a legat ranile tale? Cine ti-a dat sanatate, vedere, auz,
grai, minte? Cine iti da viata? Singur Bunul Dumnezeu!
Singur unul Dumnezeu ti-a dat toate, a facut toate pentru tine. El te-a
pazit cu viata cei 20 de ani in lume, randuind ceva mai bun pentru tine.
El te-a scos din casa tatalui tau, din viata cea vicleana a lumii, si
te-a adus la aceasta sfanta adunare, unde iti poti usor mantui sufletul
si tamadui ranile tale… Toate, toate, numai singur Bunul
Dumnezeu din iubire pentru tine le-a facut. De aceea propun si te chem
solemn sa iubesti mai mult pe Domnul Iisus, pe Dumnezeu. Iubeste-L din
adancul sufletului tau, iubeste-l cu toata taria si ravna inimii tale,
iubeste-L cu toata puterea mintii si a cugetului tau. Tot
ce stii ca este spre slava lui Dumnezeu sa faci cu ardoare, iar ce nu
este spre slava Lui sa nu faci. Iti propun ca mai ales sa-L iubesti prin
rugaciune deasa, prin smerenie adanca si prin ascultare sincera.
Fa totul numai pentru El, cauta sa nu-L superi cu nimic, ci slujeste-I
cu dragoste pana la moarte. Si tot ce-ti aduce pace in suflet, tot ce te
mangaie in necazuri, tot ce te intareste in viata, aceea fa cu bucurie
si nadejde. Iar cand vei supara cu ceva bunatata Lui, cazi cu multe
lacrimi, cazi cu adanc de smerenie la rugaciune si El te va ierta.
De asemeni, iubeste, suflete al meu, pe aproapele tau. Iubeste pe toti oamenii fara deosebire. Iubeste-i pe toti in Iisus si pe Iisus in toti oamenii. Nu face deosebire. Nu supara pe nimeni cu faptele tale. Nu jigni pe nimeni cu cuvantul si, mai ales in viata ta de manastire, fii cu dragoste spre staretul tau si spre toti parintii si fratii tai. Iubeste-i pe toti ca pe sineti, slujeste-le tuturor cu dragoste ca pe niste parinti ai tai, cauta pacea tuturor! De-ti
cer ceva, da-le. De-ti spun ceva, asculta-i. De te trimit undeva,
du-te. De te cheama, vino. De te alunga, du-te. De te ocarasc,
smereste-te. De te dojenesc, rabda. Fii ca un rob al lor, ca o sluga a
tuturor si asa vei plini legea dragostei lui Hristos. Asa vei fi socotit ca esti un bun calugar, o sluga sincera; apoi roaga-te
pentru toti, iarta-i pe toti, smereste-te tuturor, vorbeste-le cu
blandete, si tot ce stii si vezi ca foloseste pe fratele tau, aceea fa,
iar ce vezi ca il supara, aceea nu face. Aceasta iti propun
deci, sa pornesti pe drumul vietii tale inainte cu aceasta sfanta
dragoste de Dumnezeu si de aproapele, ca numai asa te vei mantui.
2) Ascultarea. In stransa legatura cu dragostea este ascultarea.
Deci, suflete al meu, iti propun ca sa fii mai ascultator, mai ravnitor
in aceasta slujba sfanta, mai cu dragoste sa alergi spre ea, mai cu
smerenie sa o faci. Fii sluga buna tuturor, fii ca o Marta a obstii
acesteia, tuturor si fiecaruia in parte. Nu te impotrivi, nu carti, ci cu dragoste fa orice ascultare. Aceasta este mantuirea ta. Prin
ascultare numai te vei mantui, prin ea vei ajunge la ceruri, prin ea ti
se vor ierta pacatele tale, prin ea vei dobandi raiul. Deci sileste-te, suflete al meu, ca sa slujesti tuturor, sa impaci pe fiecare, sa fii sluga sincera a obstii lui Hristos.
Asa a voit Bunul Dumnezeu ca sa te ia din lume si sa te aduca aici. Asa
a voit El sa te mantuiesti, asa a voit Maica Domnului ca tu sa slujesti
alesilor ei ce traiesc in aceasta sfanta gradina duhovniceasca. Deci
nu te impotrivi, nu carti, nu fugi, nu te ingreuia, nu te imputina la
cuget, nu slabi din ravna, ci cu noi si sporite puteri porneste la lupta
sfanta in cealalta putina vreme a vietii tale. Asa fa si te vei mantui
cu rugaciunile parintilor tai.
3) Rugaciunea. Nu vei putea iubi pe Domnul de nu te vei ruga Lui neincetat. Nu vei puta face ascultare de nu vei cere de sus ajutor.
Nu vei putea sa plangi, sa te cunosti pe tine, sa pui inceput bun, sa
te smeresti, de nu vei cere toate de la Dumnezeu prin sfanta rugaciune. “Cereti si vi se va da voua“, zice Domnul. Nu vei putea sa-ti mantuiesti sufletul tau de nu vei trai o viata numai de sfanta rugaciune. Nimic deci nu vei afla, nimic nu vei putea, nimic nu vei spori in urcusul vietii duhovnicesti de nu te vei ruga mereu. Deci iti propun ca tot mai mult sa starui in rugaciune. Oricum vei putea tu, oricum vei simti mai mult folos, mai multa pace, precum zic, numai roaga-te mereu. Pe
drum, prin orase sau sate, prin ascultari sau in chilia ta fiind, mereu
roaga-te. Fie cu gura, fie cu mintea, in auz sau in taina, roaga-te
mereu. Zi “Doamne Iisuse”, zi psalmi, zi rugaciuni de pravila, acatiste, paraclise, canoane,
orice poti si voiesti zi, numai zi mereu si cu multa smerenie. Aceasta
este hrana ta in viata, aceasta te va intari in toate. Aceasta va pogori
roua milei si a darului lui Dumnezei in inima ta. Deci asa fa si vei fi viu prin rugaciune.
Nu-ti
mai pune hotare si legi, nu te mai silesc sa mergi pe o cale mai
anevoioasa de rugaciune unde trebuie multa staruinta si osardie, ca stiu
ca nu vei putea nimic, ci te las liber, numai roaga-te mereu si cu
smerenie. Cauta sa nu stie nimeni viata ta de chilie, de rugaciune.
Nu uita ca mai ales stand cu atentie la biserica si rugandu-te, multa mangaiere si pace vei afla. Afara
de Sfanta Liturghie, de unde sa nu lipsesti niciodata, cand esti liber
stai cu atentie la slujbele de noapte si mult folos vei dobandi.
Cazi cu fata la pamant, inchide-ti ochii tai, aduna-ti mintea,
uneste-ti mainile tale si acolo zaboveste cat poti, staruind in
fierbinte rugaciune, si Domnul astfel te va milui. Fugi
de oameni, de prieteni, de adunari, de griji, de tulburari, ca astfel
sa te poti ruga curat si cu dor. Nu pierde timpul vorbind sau stand fara
treaba. Nu cheltui rau putinele zile ce ti le-a dat Domnul, ci
fugi de toti, ascunde-te in chilia ta, in inima ta, si acolo te roaga
cu multa ravna.
Iubeste locurile retrase, tacute, ca sa
te inveti mai bine a te ruga. Atata dorul de rugaciune citind mereu
numai cele de folos. Mediteaza mereu si cere in rugaciune sa-ti
dea Domnul putrea de a te cunoaste pe tine, sa-ti dea Domnul lacrimi si
plans la rugaciune, rabdare in ascultari, smerenie in toate, ravna,
frica de Dumnezeu. Deci roaga-te mereu si Domnul iti va da tot
ce ti-e de folos in viata, iar dincolo iti va darui raiul vesnic.
Alearga, suflete al meu, staruie mereu, roaga-te aici in pustia asta
unde te-a adus Dumnezeu, ca sa nu-ti fie zadarnica petrecerea ta aici. Iubeste aceasta treime de virtuti: Iubirea, Ascultarea, si Rugaciunea. Iubeste
pe toti, asculta de toti, roaga-te mereu. Bucura-te deci pentru ca asa a
randuit Domnul pentru tine! Unde erai tu acum sase ani, pe unde
rataceai, cine te stia, cine ta ajuta sau ce nadejde aveai? Dar toate au
trecut. Iata Domnul te-a miluit. Deci alearga, staruie, fa binele cu timp si fara timp. Amin.
15. XI. 1955
4) Blandetea.
Cat de mult iubesc pe omul bland la vorba, linistit in fapte, impacat
cu sine! De aceea, te indemn, suflete al meu, sa te silesit a dobandi
blandetea. Cauta ca oricand, in orice imprejurari si cu oricine
te vei intalni, sa te arati bland, pasnic, calm, netulburat si linistit.
Macar silit, daca nu din inima, cauta sa petreci cu blandete. Cat
de dulce este un cuvant bun, dres cu sarea dragostei, rostit cu duhul
pacii, aromat cu tonul blandetii si incarcat cu puterea intelepciunii!
Cat de mult se foloseste un suflet tulburat si amarat cand este
intampinat cu o vorbire calma, blanda, plina de dragoste! Cata
unire se incheaga intre frati si parinti cand se vorbeste cu blandete,
cand se porunceste cu sfiala si iubire! Cata dragoste se leaga acolo
unde cei mari poruncesc cu blandete, cu calm, fara a se tulbura, iar cei
mici fac poruncile cu pace si cu dragoste, din convingere si fara
cartire! Dar cat de nepretuit folos dobandeste ascultatorul
care cu multa chibzuinta traieste in obste cu toti in pace si
intelegere, care nu supara pe nimeni cu cuvantul, care nu condamna cu
nimic pe nimeni, care nu judeca, care nu se cearta cu nimeni in obste!
Acela traieste in obste ca intr-un rai, iar in chilia sa petrece ca un
imparat! El nu are nici un dusman sau rauvoitor in viata. El nu
supara pe nimeni, nu graieste impotriva, nu se priceste din cuvinte,
nu-si increteste fruntea cu mainile ca un taur, nu scrasneste din dinti
cu ciuda ca un caine, nu da din maini agitat ca un iesit din minti. El
niciodata nu ridica tonul, nu striga, nu ocaraste, nu infrunta, nu
rusineaza pe aproapele, nu se tulbura, nu-si pierde pacea sufletului
pentru nimic, ci este acelasi in orice imprejurare.
Fericit si de trei ori fericit
este acela ce este urmator lui Hristos prin blandete. Deci si tu,
suflete al meu, urmeaza acestui fericit chip de petrecere. Ai fost destul de tulburat in viata de toate grijile lumii, cauta acum sa fii dezlegat de ele ca sa ai mereu pace in suflet. Cauta
sa fii acelasi in orice intamplare. Cauta sa vorbesti intotdeauna bland
cu fratele tau, dar nu cu o blandete vicleana, ci ca de o vipera fugi
de aceasta vorbire. Ci fii sincer oricand. Vorbeste de la inima ca sa mearga la inima. Fa ascultare cu blandete, cu pace, fara tulburare, fara cartire. Da crezare oricui, da
sfat dulce celui din necaz, sprijina cu fapta si cu cuvantul pe cel din
ispita, alina durerea celui bolnav cu cuvinte pline de nadejde.
Intareste pe cel slab cu cuvinte calde pline de indemnuri. Mereu
indeamna si asa vei afla mila.
5) Trezvia mintii. Nu voi putea nimic spori pe calea mantuirii mele de nu voi avea o vie trezvie a mintii si a inimii.
Nu voi avea niciun folos de petrecerea mea aici si de nevointa mea de
nu-mi voi aduna gandurile, de nu le voi curata, de nu voi fi treaz cu
mintea asupra tuturor cugetelor celor rele, si de nu voi trai intru
simtirea inimii. Mi-aduc aminte si de sfatul si cuvantul
cel mai de pe urma al regretatului meu parinte, care tot pe aceasta
nevointa inaintea altora mi-a randuit-o. Deci singur stiind cat de mare
este folosul adus in suflet de aceasta fapta buna, te sfatuiesc pe tine, suflete al meu, sa-ti agonisesti prin silinta si rugaciune aceasta mare nevointa.
Fii mereu treaz cu mintea, fii atent asupra gandurilor tale, nu le lasa sa se risipeasca, sau de pacat sa se indulceasca;
nu lasa sagetile celui rau sa intre in inima ta prin ganduri rele, ci
gosneste pe vrajmasi prin trezvie, prin cugetare la moarte mai ales si
prin deasa rugaciune. Pune-ti mintea de straja la usa inimii
tale si fii mereu atent sa nu patrunda in ea sagetile poftelor trupesti
sau ale maniei, ale razbunarii sau ale tuturor pacatelor. Deci
roaga-te mereu cu atentie in minte si cu simtire in inima, cugeta mereu
la pacatele tale, la chemarea ta, la ceasul mortii sau la judecata. Roaga-te mereu Domnului sa-ti ajute in acest greu razboi al mintii. Fii
atent, fii smerit, tacut si pururea defaima-te. Fugi cu totul de slava
lumii si de cinstea veacului acesta. Roaga-te mereu, cugeta la moarte
neincetat, aduna-ti mintea, fii treaz si ia aminte de tine numai, si asa
vei dobandi mila si ajutorul Domnului.
6) Citirea – Meditatia. Hraneste-te, suflete al meu, cu citirea sfintelor carit unde vei gasi hrana pentru suflet si apa de izvor pentru mantuirea ta. Mai ales Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti citeste-i mereu si vei afla izvor de viata in ele.
Apoi inalta-ti mintea si inima prin cugetare catre Domnul. Cugeta la
viata ta, la moartea si judecata ta. Fii ravnitor spre aceasta nevointa
si Domnul te va milui.
7) Tacerea. Mare este folosul tacerii! Grozave sunt caderile prin limba!
Mai ales pentru tine, fiind calugar, de mult folos iti va fi tacerea si
infranarea limbii. Deci te indemn, suflete al meu, fii tacut. Vorbeste putin si numai cele de folos.
Nu vorbi cu femei sau cu oameni neseriosi, fugi de glume si ras, fugi
de oameni multi, de adunari si taifasuri. Fugi de tacerea limbii cea
intru necunostinta facuta, ci taci cu limba, taci si cu gandurile, taci si prin vedere si prin simtire.
Fii atent ca mare comoara vei dobandi in pamantul inimii tale de o vei
cauta prin tacere adanca si inteleapta, prin ascultare si rugaciune.
Sileste-te deci, taci, fugi de toti, roaga-te si Domnul iti va ajuta
negresit.
8) Instrainarea – Singuratatea. Toti
cei ce au cautat sincer pe Domnul, apoi nu intre oameni, nu in lume, nu
in zarva L-au cautat, ci la liniste, ba in locuri retrase, tacute,
departe de ai lor, departe de parinti, de rude, de prieteni, departe de
voile lor si de toate cursele lumii, acolo zic, L-au cautat pe Domnul,
acolo L-au gasit si numai acolo au putut sigur si in pace a petrece cu
Domnul. Mare este folosul instrainarii, mare este folosul singuratatii, mai ales pentru sufletele cele zbuciumate si chinuite de patimi. De
aceea te indemn si eu pe tine, suflete al meu, sa fugi de oameni, sa
fugi de voile lor, sa fugi de zarva, de griji si de tulburari trecatoare
si sa te adapostesti la limanul linistit al linistii, al singuratatii,
al strainatatii. Acolo, departe de parinti, de rude, de oameni,
departe de grijile lumii, acolo numai te vei invata a te ruga mai
sincer, mai curat, mai din inima. Acolo vei invata a plange pentru
pacatele tale. Acolo vei putea mai sigur a pune un bun inceput. Si tot
acolo vei putea mai usor a te uni cu Domnul si a simti inalte clipe de
bucurie dumnezeiasca.
25. XI. 1955
Alearga la singuratate, suflete al meu,
ca singura aceea numai te va mangaia in necazurile tale, prin rugaciune
smerita si prin cainta. Tu singur te-ai convins ca esti cel mai pacatos,
te-ai convins ca stand intre oameni ii smintesti, te-ai convins ca nu
te mai poti usor izbavi de patimile tale, asa ca mai bine este tie sa
traiesti cat mai izolat de oameni, cat mai strain, cat mai singur si mai
necunoscut pe lume. Cate necazuri si sminteli nu ti-au adus
oamenii si cate bucurii curate nu ti-a daruit strainatatea! Esti
pacatos, esti plin de patimi, deci fugi de oameni, ca sa nu-i smintesti,
fugi de oameni, ca sa nu le fi povara. Cauta sa fii necunoscut
de nimeni, sa nu te stie nimeni al cui esti, de unde vii, unde mergi
sau cui slujesti. Nimeni sa nu te stie cat manaci, cum dormi sau cum te
nevoiesti, ca nu cumva sa se sminteasca, ci fa-le pe toate in
ascuns, fie pacatele tale, fie ispravile tale, sa nu le stie nimeni, ca
pentru unele se vor sminti, iar pentru altele te vor lauda…
Esti orfan, suflete al meu, esti calator
nemernic si strain, esti om pacatos, esti calugar viclean si fatarnic,
esti iubitor de slava omeneaca, deci pentru toate acestea te sfatuiesc
sa petreci cat mai singur in chilia ta, in obstea ta si oriunde. Fii
tacut, ganditor, cugeta la ticalosia ta, fii putin aspru cu cei glumeti
si neseriosi, cu cei maniosi fii bland si supus, iar cu cei duhovnicesti
fii smerit. Pentru batrani si proestosi sa te arati ca un calugar
necopt inca, ca un om nestiutor si fara buna socotinta, iar pentru cei
tineri sa fii ca un necunoscut, ca un nepriceput si ca un nou incepator.
Asa de te vei stradui sa faci,
cu ajutorul lui Dumnezeu, mare bucurie vei simti in inima, mare dragoste
vei avea in ascultari, mare dar vei avea in rugaciune, mare foc
duhovnicesc va incalzi inima ta si bogat izvor de lacrimi va izvorai din
ochii tai. Mari sunt foloasele singuratoatii, dragul meu suflet!
Incearca numai si vei vedea!
9) Smerenia – smerita cugetare si defaimarea de sine. Cat de scumpe sunt faptele bune! Cat de vrednici de lauda sunt cei ce le lucreaza pe ele cu smerita cugetare! Cat de mult iubeste Dumnezeu pe calugarii ce cu osardie alearga la limanul faptelor bune, al nepatimirii…!
Dar eu, ticalosul, dar eu, lenesul si impietritul, care nici o fapta buna nu fac, eu zic, ce voi face? Oare eu ma voi mai mantui? Este
mantuire oare pentru omul pacatos si nepocait? Nu, de nu se va cai si
prihani pe sine, de nu se va intoarce la Hristos, nu va vedea fata Lui!
Si daca cu adevarat eu nu lucrez fapta buna, voi vedea fata lui
Hristos? Daca eu numai propun si fagaduiesc, numai ma laud cu limba, dar
nimic nu implinesc cu fapta, oare am eu vreo nadejde de mantuire?
Eu, cel ce scriu aceste randuri fara ca sa implinesc ceva macar, oare ma voi mantui? Eu,
cel manios, oare voi dobandi dincolo mila Lui? Eu, cel lenevos si
nesimtit, voi afla har inaintea Lui? O, amare si grozave intrebari fara
nici un raspuns! O, prea adevarate intrebari pe care le inteleg cu mintea si pe care le scriu cu mana, dar pe care nu le simt cu inima! O, grozava stare de pacat! O, amara este viata omului impietrit si nesimtit! El
nu stie ca traieste sau moare, ca doarme sau e treaz, ca e satul sau
flamand. El nu stie ce e dulce sau amar, ce e rece sau fierbinte, ce e
alb sau ce e negru. O, amara e viata omului pacatos si impietrit! El nu
stie ce e bine si ce e rau. El nu stie cat de dulci sunt bucuriile celui
ce se nevoieste. El nu stie ce este focul inimii celui ce cu adevarat
se pocaieste. El nu stie cand este tanar sau batran, cand e sanatos sau
bolnav. El nu a simtit niciodata bucuriile copilariei celei nevinovate,
el nu s-a aprins vreodata de dorul dragostei lui Dumnezeu. El nu a
lacrimat vreodata din inima pentru pacatele sale. Pe el nu-l
bucura fapta buna pentru ca nu o face, pe el nu-l scarbeste pacatul
pentru ca nu-l cunoaste, pe el nu-l inspaimanta ceasul mortii pentru ca
nu cugeta la el, pe dansul nu-l tulbura muncile iadului pentru ca nu
le-a vazut cu ochii credintei, pe el nu-l bucura raiul pentru ca nu-l
doreste din adancul inimii. Pe el nu-l
intristeaza lipsa darului Sfantului Duh pentru ca nu-l cere cu tarie. O,
cat de amara este viata unui astfel de om! Cat de jalnica este strea
lui, cat de infricosat ete sfarsitul lui!
Dar vai, in adevarul acestor cuvinte ma vad pe mine, pacatosul! Vorbeam ca despre altul, dar eu eram acela.
25-26 XI 1955
M-am uitat in oglinda inimii mele si am vazut ca eu sunt omul acela impietrit. Am
rascolit in adancul inimii mele si am inteles ca eu sunt cel mai
nesimtit si impietrit. Am cercetat launtrul constiintei mele si m-am
convins ca eu sunt cel mai impovarat de pacate. Am
iscodit puterea mintii mele si cu tarie m-am incredintat ca eu sunt cel
mai nemernic calator pe lume. Am privit atunci mirat la chipul fetei
mele si m-am uimit adanc de vestejirea ei, am incercat taria trupului
meu si am aflat de neputinta batranetii lui. O, Doamne, eu sunt acela… Si iarasi cu lacrimile in ochi m-am intors spre mine, pacatosul…
Am batut prelung la poarta
sufletului meu. Dar el nu mi-a raspuns. Am batut din nou si l-am gasit
strigat, dar nu m-a auzit. Am zabovit si am asteptat, si iarasi am
strigat: “Suflete al meu, suflete, scoala, pentru ce dormi, sfarsitul ti se apropie, si vrei sa te tulburi…” …
27 XI 1955
Scoala, suflete al meu, scoala din somnul nesimtirii tale si vino sa ne intrebam.
Plang deasupra gropii tale, plang la mormantul nepasarii tale si bocesc
la capataiul tau, uimindu-ma de nesimtirea ta. Ma tanguiesc ca un
strain pe lume, ce am trait o viata intreaga in pacate. Si in tanguirea
mea te chem pe tine, suflete al meu, te chem la judecata! Eu,
glasul constiintei tale, vazandu-te batran si omorat de duhul rau al
nesimtirii, vazand ca nu te-ai pocait, ci in lene ti-ai irosit viata ta,
vazand ca maine vei muri, te chem deci azi la juedecata mea, mai
inainte de a sta in fata Domnului Iisus Hristos. Deci vino azi sa ne
intrebam, vino, nu intarzia!
O viata intreaga te-am chemat sa
punem un inceput de viata noua. Iar tu n-ai vrut sa ma asculti. Mi-ai
dat cate o fagaduinta in fuga si ai plecat. Iar eu zadarnic tot
te-am asteptat pe la rascruci de drumuri… tu ai trecut grabit pe
alaturi si te-ai tot dus pe cai razlete, departe de Iisus. Ai ratacit mereu pe caile faradelegii, iar eu, sarmanul, plangeam si ma rugam in taina pentru tine: “Usile pocaintei deschide-mi mie, Doamne!”. Plangeam, ma tanguiam si suspinam mereu la Domnul pentru tine…
29 XI 1955
… Iar Domnul milei si al indurarii ti-a
deschis usa pocaintei si a milei Sale si te-a invrednicit sa pleci
departe undeva de lume, intr-o sfanta manastire unde sa te pocaiesti, sa
te smeresti, sa asculti, sa te rogi si, lepadandu-te de toate, numai
Lui singur sa-I slujesti…
Si sunt acum sase ani de cand te-ai departat din lume, dar vai
de tine, suflete al meu, caci iarasi ai cazut cu mintea ta te-ai
risipit, cu trupul tau te-ai lenevit, cu inima in nesimtire ai cazut,
iar glasul constiintei tale n-ai vrut sa-l mai asculti, ci iarasi m-ai
uitat, iar ai ratacit de capul tau…
Deci vino, vino, suflete al meu, la judecata, vino sa ne intrebam, vino sa ne cercetam si iar sa ne unim. Vino sa ne impacam si-n pace sa traim macar de acum incolo, in slujba Domnului Iisus Hristos…
Dar vai de mine, vai de tine,
vai de noi amandoi! Caci eu te chem, iar tu vrei sa ma auzi. Eu plang,
iar tu razi de mine. Eu te trezesc din somn, iar tu te tulburi. Eu te
indemn la pocainta, iar tu te necajesti pe mine. Eu te indemn la fapte
bune, iar tu nu vrei sa ma auzi. Te ocarasc, te mustru si te prihanesc,
dar tu ramai de piatra. Te strig, tu nu-mi raspunzi. Ma tanguiesc, tu nu
m-auzi… O, vai de mine, vai de tine, vai, suflete, de amandoi. Caci
daca noi nu ne-ajutam, daca noi nu ne unim, nu plangem impreuna si nu
ne pocaim cat mai avem putina vreme, atunci cum ne va milui Iisus?
Suntem si tu si eu, doi calatori prin lumea asta mare. Si
daca nu ne vom uni sub mana lui Hristos, apoi zadarnic mai traim.
Zadarnic am iesit din lume, zadarnic am fagaduit, zadarnic ne-am mai
laudat, zadarnic mai traim, caci fara rost suntem pe lume. Tu
singur si eu singur. Tu rece si eu adormit. Tu nu ai frica, eu trezvie.
Tu nu ai ravna, eu dreapta socoteala… O, vai de noi, de amandoi. Tu
mergi spre apus, iar eu spre rasarit. Tu tragi spre stanga, iar eu spre
dreapta. Tu mergi spre intuneric, iar eu inspre lumina. Tu hoinaresti
pribeag prin lume, iar eu mereu te caut. Si-asa ne cautam si nu ne mai gasim. Umblam sa ne intalnim, dar nu ne mai ajungem. O, vai de tine, sarmane suflet calator, ca-mi calci cuvantul in picioare si nu voiesti sa te intorci la pocainta…
Asa ai fost intotdeauna,
nepasator de mantuire. De cate ori n-am voit sa-ti schimb trairea ta,
dar tu n-ai vrut! De cate ori n-am vrut sa pui un inceput de viata noua,
dar tu n-ai vrut! De cate ori n-am plans eu pentru tine cu suspine
negraite, de cate ori n-am priveghiat, gandindu-ma numai la tine!
De cate ori te-am sfatuit ca pe un copil pribeag! De cate ori nu m-am
rugat adesea pentru tine! De cate ori nu te-am mustrat, ca poate sa te
pot trezi in vreun fel, dar n-am avut pe cine! Iar uneori te-am laudat,
te-am bucurat sau te-am certat, te-am ingrozit, te-am parasit ca poate
asa sa te ajut, dar tot fara de folos. Te-am dus prin munti cu codri
verzi si reci izvoare, ca poate asa sa te inalti cu mintea catre cer,
dar tu tot pe pamant te-ai tarat. Te-am dus pe cai tacute de padure, ca
poate asa cu mintea ta sa cugeti ca toate sunt desertaciune, dar nu ai
dobandit nimic.
Te-am
scos din lume, din orase, te-am despartit de fratii tai, de prieteni si
de rude, ca, poate singurel traind, sa-L cauti numai pe Iisus. Te-am
dus la viata cea de manastire ca poate acolo sa te pocaiesti, dar tu
te-ai lenevit. Te-am dat la oameni plini de fapte bune, ti-am
povestit viata lor curata, ca poate asa sa te incalzesti putin, dar ai
ramas de piatra. Si atunci, plangand de nesimtirea ta, te-am dojenit si
ti-am citit din carti stravechi cuvinte pline de viata, dar nu le-ai
inteles. Te-am dus la cei ce groaznic se chinuiesc
stand pe patul mortii, dar tu, ingreuiat, te-ai aratat grabit si indata
ai fugit afara. Te-am dus la capataiul celor morti, ti-am
povestit viata lor, ti-am dezvelit cu mana fata lor, ti-am aratat
obrajii lor ingalbeniti, cu buze arse, cu ochi stinsi, cu gura
intredeschisa, cu limba invinetita, iar tu putin te-ai ingrozit si ai
stat asa pe ganduri… Te-am dus pe la morminte ce au in ele oase
risipite, iar tu din nou te-ai ingrozit si iarasi te-ai gandit, dar
intr-o clipa toate le-ai uitat…
Ti-am spus de moarte si de judecata, dar
tu n-ai spus nimic. Te-am palmuit atunci cu infricosatul iad, te-am
intepat cu muncile ingrozitoare, te-am ars cu focul cel nestins, dar tu
nu l-ai simtit. Te-am imboldit cu viermii cei neadormiti, dar tu nu
te-ai trezit. Te-am biciuit cu infricosatul tartar, dar n-am sporit
nimic si am iesit din iad desert…
Te-am dus apoi spre rai ca poate asa sa
capeti vreun folos. Te-am dus prin sanul lui Avraam la ceata sfanta de
calugari, iar tu obraznic voiai sa stai acolo. Am ascultat cu tine
glasul celor care cantau cantari dumnezeiesti, iar tu voiai sa canti cu
dansii. Ti-am aratat izvoare reci si cristaline, cu pomi frumosi de aur,
cu mari palate de argint, cu bucurii nepieritoare, iar tu voiai sa nu
te mai cobori de acolo pe pamant. Ti-am spus de focul dragostei lui Dumnezeu ce arde neincetat in inimile celor silitori, dar tu nu l-ai dorit cu inima ta rece.
Ti-am spus de slava cea din rai, dar n-ai vrut ca sa o ravnesti cu
inima fierbine. Ti-am spus de vesnicia ei, iar tu putin ai tresarit,
mirat de slava si lungimea ei… apoi desert te-am scos tarandu-te din rai
si te-am adus din nou in viata asta trecatoare…
http://www.razbointrucuvant.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu