O
nouă unealtă a lumii moderne în jurul căreia gravitează nenumărate
discuţii de profunzime, care vizează rostul şi rolul social al acestuia,
aspectele pozitive şi negative şi implicaţiile bune ori rele asupra
celor mai diverse aspecte ale vieţii umane, inclusiv ale mântuirii.
Această chestiune interesează acum, pentru că mulţi şi-au pus problema
efectelor utilizării internetului asupra vieţii duhovniceşti a unui
creştin responsabil.
Deşi trăim înconjuraţi de nenumăratele realizări ale unei societăţi moderne fără chiar să le băgăm în seamă pe cele mai multe dintre ele, atunci când vine vorba de câteva anume, tonul abordărilor este plasat undeva între alarmant şi apocaliptic.
Televiziunea este una dintre aceste realizări, internetul ar fi alta. Teologii severi descoperă în televiziuni mai degrabă efecte distrugătoare de suflete decât beneficii, iar criticii internetului ar desfiinţa reţelele de calculatoare, dacă ar putea. Dacă le asculţi argumentele, deloc de neglijat, nu poţi să nu observi influenţele nefaste asupra psihicului uman, asupra imaginaţiei, a activităţii cerebrale sau a tipului de civilizaţie în care trăim. Nu poţi ocoli nici faptul că excesul de televiziune, anumite programe tv sau anumite domenii internet lezează morala religioasă, pun ispite uriaşe chiar şi pentru cei întăriţi duhovniceşte şi pot pierde definitiv sufletele unora dintre cei care stau lipiţi de ecranul tv sau de monitorul calculatorului. Este imposibil să nu observi cum copiii sunt, în mare masură, sclavii computerelor în reţea şi cum înlocuiesc deseori realitatea cu virtualul, sau cum adulţii neglijează comunicarea în familie în favoarea serialelor sau a meciurilor. Exemplele efectelor nefaste ar putea continua, iar tabloul astfel obţinut este unul cu siguranţă destul de sumbru pentru a justifica tonul alarmist al diferiţilor critici ai televiziunii şi ai internetului. Din perspectiva teologică, teama unora dintre critici este justificată, însă numai până la un punct.
Ceea ce uită constant cei care sunt sincer îngrijoraţi este faptul că atât televiziunea, cât şi internetul sunt doar două unelte. Fără viaţă şi voinţă proprie, dar cu o mare capacitate de atracţie. De aceea, dacă ar fi să vedem care este adevărata sursă a pericolului legat de internet sau tv, atunci trebuie neapărat să ne întoarcem către cel care deţine butonul: omul. Acesta este singurul capabil de a naşte sau îndepărta pericolul în care se află atunci când pierde măsura şi discernământul faţă în faţă cu internetul sau cu televiziunea. Aşadar, omul este cel care trebuie educat corect, şi nu unealta este aceea care trebuie blamată.
Sfântul Petru Damaschinul vorbea despre felul în care nu băutura e rea, ci beţia, nu mădularele trupului, ci reaua lor folosire, şi nu femeia, ci curvia. Îmi permit să parafrazez spunând că nu internetul e rău, ci utilizatorul lipsit de discernământ şi cuviinţă.
Sursa:http://kiriakon.wordpress.com
Deşi trăim înconjuraţi de nenumăratele realizări ale unei societăţi moderne fără chiar să le băgăm în seamă pe cele mai multe dintre ele, atunci când vine vorba de câteva anume, tonul abordărilor este plasat undeva între alarmant şi apocaliptic.
Televiziunea este una dintre aceste realizări, internetul ar fi alta. Teologii severi descoperă în televiziuni mai degrabă efecte distrugătoare de suflete decât beneficii, iar criticii internetului ar desfiinţa reţelele de calculatoare, dacă ar putea. Dacă le asculţi argumentele, deloc de neglijat, nu poţi să nu observi influenţele nefaste asupra psihicului uman, asupra imaginaţiei, a activităţii cerebrale sau a tipului de civilizaţie în care trăim. Nu poţi ocoli nici faptul că excesul de televiziune, anumite programe tv sau anumite domenii internet lezează morala religioasă, pun ispite uriaşe chiar şi pentru cei întăriţi duhovniceşte şi pot pierde definitiv sufletele unora dintre cei care stau lipiţi de ecranul tv sau de monitorul calculatorului. Este imposibil să nu observi cum copiii sunt, în mare masură, sclavii computerelor în reţea şi cum înlocuiesc deseori realitatea cu virtualul, sau cum adulţii neglijează comunicarea în familie în favoarea serialelor sau a meciurilor. Exemplele efectelor nefaste ar putea continua, iar tabloul astfel obţinut este unul cu siguranţă destul de sumbru pentru a justifica tonul alarmist al diferiţilor critici ai televiziunii şi ai internetului. Din perspectiva teologică, teama unora dintre critici este justificată, însă numai până la un punct.
Ceea ce uită constant cei care sunt sincer îngrijoraţi este faptul că atât televiziunea, cât şi internetul sunt doar două unelte. Fără viaţă şi voinţă proprie, dar cu o mare capacitate de atracţie. De aceea, dacă ar fi să vedem care este adevărata sursă a pericolului legat de internet sau tv, atunci trebuie neapărat să ne întoarcem către cel care deţine butonul: omul. Acesta este singurul capabil de a naşte sau îndepărta pericolul în care se află atunci când pierde măsura şi discernământul faţă în faţă cu internetul sau cu televiziunea. Aşadar, omul este cel care trebuie educat corect, şi nu unealta este aceea care trebuie blamată.
Sfântul Petru Damaschinul vorbea despre felul în care nu băutura e rea, ci beţia, nu mădularele trupului, ci reaua lor folosire, şi nu femeia, ci curvia. Îmi permit să parafrazez spunând că nu internetul e rău, ci utilizatorul lipsit de discernământ şi cuviinţă.
Sursa:http://kiriakon.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu