Umorul si ironia sunt doua
trasaturi de baza ale spiritului romanesc, drept pentru care, lipsa de
umor este resimtita aproape ca un defect moral. Poreclele constituie o
dovada incontestabila a acestui lucru, precum si istorisirile hazlii
care s-au tot pus in circulatia orala.
Zambetul, care insoteste intotdeauna
umorul, este o forma de deschidere a fiintei umane spre comuniunea cu
celalalt. Daca intalnirea dintre doua persoane este ca o sarbatoare,
zambetul este acela care exprima bucuria sarbatorii. Un zambet curat
face sa cada zidurile patimase care ii despart pe oameni.
Umorul usureaza relatiile umane,
printr-o punere in relief a umanitatii simple si calde a fiecaruia. Cand
incercarea de umanizare prin umor nu ajunge la rezultatul dorit,
romanul recurge la o operatia mai aspra, prin ironie, urmarind insa
acelasi scop nobil.
Prin umor si ironie se exercita o
adevarata pedagogie sociala, romanul dand dovada de un ascutit spirit de
observatie, precum si de o fina sesizare a oricarui lucru care se abate
de la masura cuvenita. Umorul este, astfel, un fel de frana a
societatii impotriva tuturor pornirilor necuvenite ale membrilor ei,
indemnand, totodata, pe cel in cauza, la observarea si vindecarea
defectului sau. Aceasta intuitie, a celei mai usoare denaturari a
chipului uman firesc, poate fi socotita drept o virtute a neamului
nostru.
Romanul face haz de necaz !
Bancul, ca expresie concreta a
umorului, este o forma autentica de creativitate orala, el izvorand
tocmai din acel "a face haz de necaz" al romanului. In general, acesta
reprezinta o manifestare anonima si nescrisa a opiniei publice, fiind
totodata un semn de netagaduit al unei nealinieri interioare in fata
tendintei de depersonalizare a societatii actuale.
Romanul se foloseste de umor si de
ironie chiar si in cele mai serioase momente. Exista un zambet special
in fata greutatilor, pe care romanul il cunoaste foarte bine. Acest
zambet, prin care taria necazurilor este diminuata, izvoraste dintr-o
rezistenta interioara a omului si reprezinta o forma de lupta a
poporului nostru fata de greutati. Prin acest zambet se afirma
constiinta superioritatii omului aflat in comuniune, in fata oricarei
greutati.
Precum zice romanul, nu este bine "sa
pui totul la inima", caci necazurile vin si pleaca, iar tu se cuvine sa
ramai zambitor si nevatamat. Daca te loveste necazul, arata-te mai
puternic decit el, caci de te vei arata mai slab, vei deveni robul lui.
Rade de necaz, iar acesta se va indeparta de la tine neputincios si
rusinat.
Umorul practicat de roman in fata
necazurilor reprezinta sfidarea acestora si hotararea de a le infrunta
fara teama. Zambetul si umorul de acest tip se transforma intr-o
comunicare de putere catre semenii aflati sub povara greutatilor, ca
intr-un fel de incurajare a acestora. La baza acestei stari se afla
nadejdea si increderea in purtarea de grija a lui Dumnezeu, care nu
ingaduie omului greutati mai mari decat poate duce.
Umorul este deosebit de important in
cresterea si educatia copiilor. Copilul trebuie ferit de biciuirea
apasatoare a grijilor parintilor, precum si de incruntarea si
sentimentul de neputinta al celor mari. Cei mici trebuie sa aiba in
permanenta sentimentul ca cei mari sunt mai tari decat toate
imprejurarile vietii, pentru a se simti langa ei la adapost de orice
spaima. La randul lor, prin curatenia si rasul lor, copiii exercita o
influenta binefacatoare asupra adultilor, mentinandu-i pe acestia in
umanitatea lor.
Umorul este inlocuit de vulgaritate !
In ultimii ani, umorul romanesc a
devenit o adevarata caricatura. Umorul autentic este acela care, dupa
cativa zeci de ani, inca mai are puterea de a destinde. Inainte,
scenetele de umor erau jucate de actori bine pregatiti, dupa texte
compuse de scriitori de seama, in timp ce astazi, umorul romanesc este
asediat de personaje din ce in ce mai agresive, din punct de vedere
cultural.
Prin desfigurarea umorului autentic ii
dispretuim pe marii nostri actori sau... ajungem sa ii cinstim si mai
mult, vazand ca operele lor nu isi pierd valoarea, indiferent de
schimbarile culturale, sociale si politice.
Umorul actual are drept principal scop
uniformizarea valorilor, toate valentele subtile ale umorului autentic
fiind scoase din scena. Parca nu mai are gust ironia fina de odinioara,
care continea invitatia la corectie. Astazi, in numele umorului,
jignirile nu mai cunosc limita, pomenirea diavolului a devenit un
ingredient de baza, iar gesturile practicate se aseamana izbitor de mult
cu cele ale bolnavilor psihic. Nu mai este vizata gluma si indreptarea,
ci batjocura si discreditarea publica.
Blasfemia si luarea in ras a celor
sfinte este un ingredient gustat de tot mai multi dintre aceia care
prefera sa vorbeasca despre Biserica stand in fotoliu, iar nu mergand la
slujbe. Inainte de Revolutie, umorul nu batjocorea Biserica si pe
slujitorii ei, insa, ce nu au facut comunistii, declarati atei, fac cei
de astazi, in numele libertatii.
Ca fenomen social, bancul a cunoscut un
regres vizibil si accelerat in ultimii ani, fiind concurat si
substituit de gluma ieftina si vulgara. Disparitia umorului serios si al
bancului cu valoare pedagogica indica un inceput de moarte sufleteasca,
intr-o lume din ce in ce mai incruntata si alienata.
Teodor Danalache
http://www.crestinortodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu