Eu si sotul meu am fost chemati la
Moscova prin telegrama de sora mea Prascovia, care lucra ca si chirurg
la sectia nr.4 a spitalului Kremlinului. Cand am aparut, ea s-a bucurat
nespus:
- Ce bine ca ati venit la timp. Va voi da niste indicatii si dispozitii. Maine seara la ora 8 voi muri.
Ne-am uitat la ea cu mare teama si
parere de rau, gandindu-ne ca nu mai este in toate mintile, desi in
exterior Prascovia arata ca de obicei. Spre mirarea noastra, ne-a
destainuit urmatorul lucru:
- Sa nu va mirati de ceea ce va voi
povesti, ci sa trageti singuri concluziile pentru voi insiva. Stiti ca
nu fac parte din randul fanaticilor visatori, dar fata de intamplarea
care a avut loc, chiar si mie imi ingheta sangele in vine.
Fac o paranteza. Sora mea - medic emerit
al URSS, veteran de razboi - a fost chirurg pe front si a vazut moartea
in fiecare zi. Dupa razboi a continuat sa lucreze ca si chirurg in
spital. Era atee convinsa si pe toti credinciosii ii socotea oameni
redusi, zicand ca ''pentru ei plange in prostie''. Si dintr-o data, o
asemenea declaratie neasteptata din partea ei... Cu cinci ani in urma i
s-a facut operatie datorita unei tumori maligne la san si ea, medic
fiind, a inteles ca viata i se stinge cu fiecare zi, deoarece boala
progresa. Si la un moment dat a avut un vis. Se afla intr-un loc
necunoscut. Brusc a vazut in fata ei o Femeie inalta si dreapta,
imbracata in vesminte lungi, care statea cu spatele la ea. Chipul nu i
se putea vedea, iar in jurul capului avea o aureola stralucitoare, de
parca soarele lumina natura din jur. Si atunci Prascovia a auzit un
glas:
- Vrei sa mai traiesti? Roag-o pe Ea!
S-a uitat in jur - nu era nimeni.
- Cine ar putea fi? - a gandit.
Caci tocmai sa traiasca isi dorea. Si a inceput sa se roage:
- Femeie! Lasa-ma sa mai traiesc!
Dar femeia parca nu auzea. Atunci a rasunat din nou glasul cel tanar:
- Roag-o!
Prascovia a repetat:
- Femeie, lasa-ma sa mai traiesc, fiul meu inca nu s-a realizat in viata!
Dar aceea tacea. Si numai glasul repeta mereu:
-Roaga-te! Roag-o pe Ea!
Iar Prascovia i-a raspuns glasului pe un ton rastit:
- De ce sa ma rog, Ea nici macar nu imi da atentie!
-Dar tu roag-o. Ea este atotmilostiva!
Si Prascovia a inceput iarasi sa se roage. Si deodata a auzit un glas bland, incet:
- Dar tu nu crezi in mine!
- Voi crede - s-a jelit Prascovia. De acum incolo voi crede!
- Atunci e bine - a raspuns Femeia. Iti
voi mai da intocmai cinci ani de viata, vei aranja treburile fiului si
iti vei duce traiul pe pamant in fapte bune si in pocainta. Imi este
mila de voi toti. Umblati pe pamantul meu, respirati harul, dar in
camara lui Dumnezeu nu pasiti. La biserici nu mergeti si nu va rugati...
Nu slava omeneasca are pret ci slujirea inaintea Domnului. In pace
trebuie sa traiti pe pamant, dar neamurile toate lupta. Domnul pacea v-a
adus-o, dar voi nu intelegeti...
Prascovia s-a trezit si a plecat in fuga
la biserica. Si-a cumparat carte de rugaciuni si a aflat ce inseamna
spovedania, impartasania, maslul si cum este corect sa se inchine. Nu a
mai lipsit de la nici o slujba dumnezeiasca. Ore intregi nu se ridica
din genunchi, stand la icoana Maicii Domnului. In aceasta perioada fiul
ei s-a oranduit iar ea si-a pus in ordine toate treburile pamantesti.
Boala, dupa cat se parea, batea in retragere. Prascovia s-a cait adanc
inaintea Domnului pentru pacatele ei(mandria si iubirea de sine) pe care
le-a savarsit prin lipsa de intelegere, prin nedorinta de cauta
adevarul. Celor credinciosi le-a cerut iertare si a inteles ca, in
general, credinta este darul lui Dumnezeu.
Cea atotmilostiva - Maica Domnului - i-a descoperit adevarul si i-a dat timp pentru pocainta si curatire.
''Fiecare are dreptul sa aleaga binele
sau raul. Si, potrivit cu alegerea facuta, suntem apoi judecati'' - si-a
incheiat ea povestirea.
Prascovia ne-a poruncit sa-i pomenim pe
toti cei vii in biserici si manastiri, sa dam pomelnice ''pentru
sanatate'', iar pentru cei raposati sa dam pomelnice ''pentru odihna
sufletului''.
- Sa nu imi puneti monument funerar - a
spus ea - ci o cruce simpla si sa semanati flori. Sa ingropati fara fast
trupul meu si sa nu-mi faceti pomeni galagioase. Acestea nu ma vor
ajuta. Mai bine duceti merindele la biserica, acolo se si face
pomenirea. Eu am lasat din timp mostenire la manastiri ceea ce am putut
din averea mea. Sufletul va avea nevoie pe lumea cealalta de ''ajutorul
lor grabnic''. Va rog sa nu mai beti bauturi alcoolice tari. Mai bine
beti putin vin de casa. Sa va inchinati peste tot si sa inchinati totul:
si mancarea, si locuinta, si patul. Sa nu uitati nici o clipa de
Dumnezeu. Eu uitasem, pacatoasa.
Noi o ascultam si nu intelegeam ce se
intampla cu ea. Oare isi pierduse, intr-adevar, mintile?... Era cu totul
alta fata de cum era inainte. Claritatea vorbirii, a privirilor,
blandetea, sinceritatea si chiar insufletirea se observau in cuvintele
ei.
Dupa cat se parea, din Prascovia iesea lumina calda a binelui, a iubirii si a iertarii.
Pana sa ne gandim la ceea ce avea sa ne
aduca urmatoarea ''zi a despartirii'', ne-am ocupat cu treburile noastre
zilnice, iar clipa fatala se apropia. Sora mea era la fel, pe deplin
constienta. Manca, se ruga, citea Psaltirea. Incepuseram deja sa ne
gandim la drumul de intoarcere - ea, chipurile, mai avea cinci ani de
trait... Cand, deodata, exact la ora indicata ea a inceput sa se agite,
s-a ridicat putin din pat, a tras cu zgomot aer in piept, a expirat
si... i-am vazut deja trupul neinsufletit, care se racea si nu mai
simtea nimic. Un tipat de groaza a izbucnit din pieptul meu. Cele vazute
in vis devenisera realitate...
Am facut totul asa cum ne-a poruncit.
Ne-a fost rusine pentru faptul ca ne-am indoit. Noi, ''cei absurzi'', am
avut ceva de invatat. Caci moartea nu ocoleste pe nimeni - acest lucru
este inevitabil pentru fiecare. Dar, atata timp cat traim, suntem
indarjiti in necredinta noastra nestapanita, in mandrie si suntem
convinsi ca oamenii pot face totul. Nimic nu putem face, toate sunt in
puterea lui Dumnezeu - si a milui, si a pedepsi.
Trebuie doar sa ne folosim corect de
viata pamanteasca vremelnica pentru a dobandi viata vesnica. Atunci cand
Domnul ne cheama, nu mai putem face nimic. Aici, pe pamant, avem
posibilitati nelimitate pentru curatirea sufletului si a trupului.
( ''Minunile vremurilor din urma'' - Editura Egumenita 2005)
http://luminaortodoxiei.com/ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu