Foame de sens, nu de paine !

Cand cel imbuibat simte ca nu este satul, inseamna ca nu de paine ii este lui foame, ci de altceva, mult mai inalt si mult mai adanc, de "painea vietii" si de "apa cea vie", care vin decat de la Dumnezeu.

Pe cand se afla intr-un loc pustiu, predicand multimilor, Mantuitorul a hranit peste cinci mii de oameni cu doar cinci paini si doi pesti, aratand astfel puterea lui Dumnezeu si purtarea Sa de grija fata de oameni (Matei 14; Ioan 6). In aceasta situatie, trebuie avut in vedere ca Iisus Hristos i-a hranit pe cei care L-au urmat, mai intai prin cuvintele Sale, o zi intreaga vorbindu-le si tamaduindu-le sufletele, iar abia mai apoi prin painea cea minunata.

Minunea vizibila consta atat in saturarea miilor de oameni, cu numai cateva paini si cativa pesti, cat si in cele doisprezece cosuri cu firimituri stranse. Minunea nevazuta insa, mai mare decat prima, consta in tinerea miilor de oameni in pustie, prin oferirea unui alt gen de hrana. Locul fiind pustiu, oamenii puteau pleca spre casa, odata cu trecerea timpului, insa acestia au uitat de hrana cea trupeasca, saturandu-se numai cu cuvintele ce izvorau din gura lui Dumnezeu.

Foame de sens, nu de paine !

Si astazi, poporul sufera mai ales de o foame de sens, sufleteasca, decat de una trupeasca. Cand l-am intalnit pe parintele Irineu Curtescu, staretul de la Manastirea Ponor, acesta mi-a spus: "Lumea are nevoie de invatatura, mai mult ca oricand!"

Daca celui de langa tine ii dai paine, fara a-l hrani sufleteste, in cateva ore va infometa din nou, insa daca il hranesti sufleteste, el va avea putere in sine cat pentru mai multe zile. Probabil, la aceasta s-a referit Mantuitorul, cand a spus: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 4).

Nu painea (hrana) este adevarata problema a lumii actuale, ci intunericul interior in care se misca. Foamea miilor de oameni care au mers dupa Mantuitorul era una de ordin spiritual, caci altfel n-ar fi mers dupa El, intr-un loc pustiu, unde nu aveau ce bunuri sa primeasca. Si pe atunci, in Tara Sfanta, viata era grea, putini fiind cei care si-ar fi permis sa intrerupa munca vreme de o zi intreaga.

An de an, oamenii se plang, fie ca a fost seceta, fie ca a plouat prea mult, iar painea cea de toate zilele este pusa in pericol. Adesea, asemenea griji conduc pana la deznadejde si conflict. Cu toate acestea, aproape o jumatate din populatia tarii este supraponderala. Deci, hrana trupeasca exista... si inca multa.

Nu painea este problema esentiala a Evangheliei, ci omul. Acesta din urma trebuie sa fie cu totul altceva decat a fost pana acum, anume robul pantecelui, abandonand cu totul nevoia de hrana a sufletului sau. Legat de aceasta problema, sfintii sunt categorici: sa nu hranim numai trupul, iar sufletul sa-l lasam infometat, caci avand un trup satul si un suflet infometat, nu ne putem simti impliniti si nu vom mosteni viata cea vesnica.

Dupa savarsirea minunii din pustie, a doua zi, unii oameni L-au cautat din nou pe Iisus, insa nu pentru hrana cea vie, ci pentru cea trupeasca, precum El insusi observa, zicand: "Ma cautati nu pentru ca ati vazut minuni, ci pentru ca ati mancat din paini si v-ati saturat. Lucrati nu pentru mancarea cea pieritoare, ci pentru mancarea ce ramane spre viata vesnica si pe care o va da voua Fiul Omului, caci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatal" (Ioan 6, 26-27).

Iisus Hristos nu a venit in lume pentru a rezolva problema economica a poporului evreu, precum nici pe cea politica. Tocmai acest lucru nu l-au inteles multi, nici in trecut, nici astazi, acuzand Biserica de faptul ca nu ofera paine si ca nu se implica serios in asistenta sociala, dupa modelul celor din occident.

Misiunea principala a Bisericii nu consta in a a satura multimile, chiar daca milostenia ocupa un loc de seama in viata acesteia, ci in a oferi sens (rost), intr-o lume fara sens, si hrana vie, intr-o lume infometata spiritual.

Greutati materiale au fost si vor fi cat timp va exista lumea, caci viata aceasta este un "canon", randuit omului in clipa caderii. Pentru aceasta, este lucru grav atunci cand Biserica nu mai ofera ceea ce este de datoria ei, anume sensul vietii si harul sfintitor, pentru ca ajunge sa se ocupe cu cele aflate in datoria altora.

Sfintele Taine si propovaduirea neincetata a Evangheliei lui Hristos constituie adevarata misiune a Bisericii. Impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului este hranirea cu "painea vietii" si cu "apa cea vie", despre care ne-a vorbit Mantuitorul, zicand: "Eu sunt painea vietii; cel ce vine la Mine nu va flamanzi, iar cel ce va crede in Mine nu va inseta niciodata" (Ioan 6, 35); "Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai inseta in veac, caci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa curgatoare, spre viata vesnica" (Ioan 4, 14).

Teodor Danalache

http://www.crestinortodox.ro