Paza ochilor si vederea

Cele cinci simturi ale trupului - vazul, auzul, mirosul, gustul si tactilul - au fost date omului, mai intai, pentru a se putea impartasi de bunatatea darurilor lui Dumnezeu, iar prin aceasta sa-L cunoasca pe El, care atat de mult isi iubeste faptura, iar abia apoi, pentru ca trupul, care este material, sa poata sa dobandeasca, prin ele, hrana, crestere si viata.

Mintea trebuie sa fie atintita neincetat spre Dumnezeu, iar fiecare simt trebuie sa devina un receptor al iubirii Lui celei fara de margini. Daca si numai pentru o clipa mintea inceteaza de a mai privi spre Dumnezeu, organele simturilor se reped cu mare iuteala la lucrurile din jur si, tarand mintea prin priviri patimase, prin cuvinte de necinste si prin toata necuratia poftelor, se intorc inapoi si le baga pe toate in suflet, facandu-l pe acesta plin de toate chipurile cele urate.

Paza ochilor si vederea

Vazul este primul dintre cele cinci simturi ale omului, el fiind numit de Parinti "cel prea imparatesc dintre simturi" si "rudenie a mintii". Pentru aceasta, simtul vazului este socotit drept mai cunoscator si mai credincios (vrednic de crezare) decat celelalte patru.

Ochii sunt asemanati cu doua maini netrupesti, cu ajutorul carora sufletul apuca lucrurile vazute si le iubeste inca de departe, precum spune Sfantul Vasile cel Mare: "Printr-o oarecare pipaire, vederea amageste sufletul catre dulceata cu aruncaturile ochilor, atingandu-se de departe de orice voieste, ca si cum ar avea ajutorul unor maini netrupesti, iar pe acelea pe care cu mainile trupului a le atinge nu poate, pe acelea prin aruncarile ochilor, cu impatimire, le cuprinde."

La portile ochilor sa avem mare straja, caci printr-insele intra cei mai mari furi, care prada cetatea sufletului. De si-ar fi pazit ochii stramosii nostri, Adam si Eva, acestia nu ar mai fi fost izgoniti departe din Rai, caci prin vedere li s-a intunecat mintea si li s-a aprins de pofta inima, precum citim: "Femeia, socotind ca rodul pomului este bun de mancat si placut ochilor la vedere si vrednic de dorit, pentru ca da stiinta, a luat din el si a mancat si a dat barbatului sau si a mancat si el" (Facere 3, 6).

Un batran din Pateric, vorbind despre vederea ochilor, spune: "Pe cea nevazuta nu o primeste minte, iar cea pe care nu o primeste mintea, nu porneste nalucirea (gandirea la ea), precum nici patima nu o porneste; iar patima, nepornindu-se, alinare au cele dinlauntru." Prin vedere, deci, porneste gandirea patimasa, patima si tulburarea celor dinlauntru.

Ochii sa priveasca feciorelnic

Un alt batran a spus: "Cel ce la frumusete straina isi arunca ochii, nu fecioara, ci desfranata isi are lumina ochilui." In acelasi sens, Sfantul Isidor Pelusiotul spune: "Nu numai trupul neprihanit, ci si aruncaturile ochilor, pe care de aceea le numim "lumini", se cade sa fie fecioare." Dar inca si firea a inchis ochii inlauntrul genelor, ca pe niste fecioare in camari, ca sa se rusineze asemenea unor fecioare, cand se ivesc afara din camarile lor, si nu fara de rusine sa caute spre orice lucru.

De cele mai multe ori, istoria unui pacat se repeta: omul se uita unde si cum nu trebuie (cu impatimire); este vrajit de idolul frumusetii; aduce acest idol in mintea lui; se indulceste cu promisiunile mincinoase ale idolului; isi trimite pofta inlauntru, in camara inimii, si, in chip nemarturisit, se savarseste pacatul. Aceasta reiese si din cuvantul Mantuitorului, care spune: "Oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea, in inima lui" (Matei 5, 28).

Avand puterea de a introduce in suflet lucruri dintre cele mai straine si indepartate, se cade ca ochii nostri sa fie paziti de privirile si frumusetea trupurilor acelora care indeamna sufletul la urate si necuviincioase indragiri, precum ne spune Sfantul Vasile cel Mare: "Nu ospata vederile cu aratarile comediantilor sau cu vederea trupurilor, care lasa inlauntru bold al dulcetii (patimase)."

Sa nu ne lasam biruiti de pofta nefireasca de frumusete, care vine prin vederea ochilor, pentru a nu da prilej de atac vrajmasului celui ce se lupta cu noi. Din raspandirea mintii si umblarea fara rost a vederii, nimic nu se poate castiga fara numai dezmierdari si patimi pierzatoare de suflet. In acest sens, Dreptul Iov spunea: "Facusem legamant cu ochii mei si asupra unei fecioare nu-i lasam" (Iov 31, 1).

Orice privire patimasa care staruie asupra unui lucru implica savarsirea unui pacat in inima, asemenea unui adulter, caci pacatul este inchinare la idol, iar idolatria este adulter fata de Dumnezeu.

Privirile aruncate in graba

Chiar si a privi in treacat un lucru necuviincios, fara a starui asupra lui, ni se poate face pricina de cadere. Pentru aceasta, Sfantul Grigorie Teologul spune: "Sa nu te impreuna-rapesti cu genele tale, de este cu putinta, pana la vederea cea de trecere." Cuvant interpretat astfel, de un Cuvios Nichita: "Sa nu te impreuna-rapesti cu genele tale, nu numai de vederea iscoditoare si mult cercetatoare, ci, de este cu putinta, nici de cea care vine asupra ta din intamplare si in treacat, pazindu-te cu intemeiere pana si de vederea cea in treacat si stapanindu-ti vederea. Iar pentru greutatea lucrului, nu pune inainte aceea, de este cu putinta." Cand stim ca suntem slabi in fata unui lucru sau a unei persoane, de este cu putinta, se cuvine sa nu mai cercetam cu privirea lucrul spre care patimim.

Vederea intipareste idolii sai in sufletul omului mai adanc decat toate celelalte simturi. Vederea este o simtire mai subtire, mai cunoscatoare si, drept urmare, mai dorita de minte. Pentru ca aceasta este mai dorita (preferata) de minte, idolii sai mai adanc ii zugraveste in suflet si, pentru aceasta, cu si mai multa greutate se sterg.

Chipurile patimase pe care am apucat sa le inchipuim in sufletul nostru prin celelalte organe ale simturilor, mai lesne le stergem, insa pe acelea care prin ochii nostri le-am intiparit in sufletul nostru, in multa vreme, cu multa osteneala, sau niciodata nu le putem sterge desavarsit. In stare de veghe fiind, ne asupresc, iar in somn, nu inceteaza a ne supara.

Ce facem, insa, dupa ce privim ce sau cum nu trebuie ? Se cade sa alergam la Dumnezeu, cu pocainta si cu rugaciune staruitoare, spre a ne curati mintea si a ne scoate din suflet amintirea cea patimasa. Totodata, sa cautam sa intelegem ca lucrul dorit in chip nefiresc este trecator si inselator, iar nu vesnic, precum ne este sufletul.

Mai apoi, sa ne pazim a revedea acele lucruri spre care, mai inainte, am ajuns a avea patima si pofta in inima noastra, pentru ca pe acestea vazandu-le, cu indoit razboi ne va lupta diavolul: si dinlauntru, cu vechea pofta, si din afara, cu improspatarea acesteia.

Unele urate chipuri, de care ne pazim in timpul zilei, spre a nu le primi in mintea noastra, de multe ori ni le inchipuie vrasmasul, in timpul somnului. Pentru aceasta, se cade sa fie chivernisita cu intelepciune si aceasta nevoie a trupului nostru, mai ales atunci cand prin vise ne vine mare tulburare. Somnul sa fie masurat, caci somnul cu masura este sanatos, atat pentru trup, cat si pentru suflet, in timp ce somnul fara masura slabanogeste trupul si moleseste sufletul.

Proiectia video si filmele

Televizorul si proiectiile video au devenit cel mai eficient mijloc de manipulare a psihicului uman si de inducere a unui mod de viata dorit de producatorii materialelor prezentate. In industria video sunt folosite importante mijloace tehnice si stilistice care utilizeaza potentialul psihic uman. Mai ales filmele si reclamele cerceteaza si exploateaza resursele psihologice ale spectatorilor, in forme si intensitati pe care, prin propriile experiente, in conditiile vietii de zi cu zi, acesta nu le-ar putea atinge.

Productiile video implica o traire psihologica inedita si riscanta, care nu-si gaseste nici un alt corespondent in realitate. Pentru aceasta, teologul Olivier Clement vede in cinematografia o adevarata arta a psihicului si a imaginarului, solicitand mai mult dimensiunea psihica, decat pe cea culturala sau sociala.

Numeroase cercetari contemporane indica faptul ca experienta vizualului determina procese neuro-fiziologice foarte precise. Dependenta de televizor, relaxarea rapida, posibila prin evadarea intr-un spatiu ireal, apar in conditiile unei activari psihice neobisnuite, produsa de experienta privitului la televizor. In aceste conditii, activitatea creierului are loc mai ales in emisfera dreapta, iar astfel sunt eliberate endorfinele, care creaza obisnuinta si dependenta.

Teodor Danalache

http://www.crestinortodox.ro