“Vino, buna si iubita mea sora, vino
si iarasi vom mangaia necazurile tale. Vino, si vom binecuvanta pe
Dumnezeu cu glasul dulce al inimii, rostit de gura si care rasuna in
minte. Spunand: “Binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul si toate cele
dinlauntrul meu numele cel sfant al Lui”.
Vezi cat de mult ne iubeste Domnul? Vezi
cat suntem de fericiti noi, nevrednicii, pentru toate cate ne daruieste
bunatatea Lui in fiecare zi? Dar inca ne asteapta ceasul acela al
secerisului adevarat, al clipei aceieia fericite cand vom lasa cele de
aici si vom pleca in cealalta patrie a noastra, cea intru totul
adevarata, viata cea fericita, bucuria cea sigura, pentru a primi
fiecare partea pe care ne-o daruieste Preadulcele Iisus Cel preadarnic.
O, bucurie! O, multumire! O, iubire a
Parintelui ceresc! Sa ne curateasca de toate necuratiile, sa ne
cinsteasca, sa ne imbogateasca, daruindu-ne bogatiile sale!Acolo, sora
mea preabuna, nu mai exista cel ce nedreptateste, cel preaviclean; a
disparut ravnirea si invidia. Acolo nu mai sunt patimi. Cei cu patimi au
ramas la poarta. Prapastie mare este de o parte si de alta.
Dar, o, iubire preadulce a lui Hristos,
ce lucru bun ai vazut la noi si ne-ai condus pe calea Ta cea
dumnezeiasca! Bucura-te deci si veseleste-te, iubita mea sora,
multumeste si da slava lui Dumnezeu, caci iata, se apropie ceasul. A
sosit clipa ca peste putin sa auzim glasul acela binecuvantat: “Veniti
la Mine”. Numai ce se vor inchide ochii acestia simtitori, se vor
deschide ochii tainici ai sufletului; si ca din somn ne vom trezi in
viata cealalta. Atunci vei vedea parinti, frati, rude. Atunci vei vedea
ingeri, sfinti si pe Maica cea preafericita a tuturor, pe Preacurata
Fecioara si Maica a lui Dumnezeu, pe care toti o strigam in fiecare
clipa si careia, dupa Dumnezeu, ii datoram toate.
Cu cine sa vorbim mai intai, cine ne va
imbratisa, pe cine vom saruta mai intai – toate preacurate, toate
preafrumoase, toate sfinte! Cine, deci, asteptand toate acestea, nu va
rabda orice necaz al vietii de aici?
Asadar, sora mea buna si iubita,
priveste in urma viata ta, cerceteaza cu amanuntul cum ai petrecut-o.
Adu-ti aminte de binefacerile nemarginite ale Mantuitorului nostru Iisus
Hristos si ale Preadulcei Sale Maici. Indura cu rabdare ispitele ce au
sa mai vina.
Totdeauna Dumnezeu ajuta, totdeauna
ajunge la timp, dar vrea de la noi rabdare. El aude de indata ce noi
strigam, dar nu dupa cum crezi tu.
Tu crezi ca glasul tau nu a ajuns
numaidecat la sfinti, la Maica Domnului, la Hristos. Dar, inainte chiar
de a striga tu, sfintii s-au si repezit sa-ti ajute, cunoscand ca ii vei
chema in ajutor si vei cere apararea lor cea de la Dumnezeu. Tu insa,
nevazand dincolo de cele ce se vad si necunoscand ca Dumnezeu conduce
lumea, vrei ca cererea ta sa se implineasca de indata, ca fulgerul. Nu
este asa. Domnul cere de la tine rabdare. Vrea ca tu sa arati credinta
ta. Nu este suficienta rugaciunea pe care o spune cineva ca un papagal.
Trebuie ca iubirea sa fie impreuna lucratoare la cele pe care le contine
rugaciunea, si apoi trebuie sa inveti sa astepti. Iata ca s-a implinit
deja ceea ce ieri si alaltaieri ai dorit. Dar tu ai fost pagubita,
pentru ca nu ai avut rabdare sa astepti. Ai fi castigat si pe unele si
pe celelalte, si pe cele trecatoare si pe cele ceresti.
Acum te manii, te mahnesti si te
necajesti, gandind ca Tatal ceresc intarzie sa-ti raspunda. Eu iti spun
ca aceasta se va implini asa cum doresti – se va implini neaparat – dar
este nevoie de rugaciune din tot sufletul si de asteptare. Si cand tu
vei inceta sa-ti mai amintesti de ceea ce ai cerut, atunci iti va veni
ca dar al rabdarii si al asteptarii tale.
Cand, rugandu-te si cerand de la
Dumnezeu ceva, ajungi la deznadejde, atunci este aproape de tine
implinirea cererii. Hristos vrea sa vindece vreo patima ascunsa din
tine, de aceea amana implinirea cererii. Daca primesti mai repede decat
te astepti tu, patima ta ramane nevindecata. Daca astepti, primesti si
ceea ce ai cerut si vindecarea patimii. Si atunci te vei bucura cu
bucurie mare si vei multumi cu caldura lui Dumnezeu, care pe toate le
zideste cu intelepciune si le face spre folosul nostru. Nu ai nici un
folos, deci, daca te mahnesti, daca te superi, daca spui cuvinte grele.
Trebuie sa-ti inchizi gura. Nimeni sa nu inleleaga ce ai tu. Sa iasa
abur pe ochi, nu pe nas. Sa nu oftezi, pentru a te usura, zice-se, ci sa
te linistesti. Prin asteptare si indelunga-rabdare vei arde pe diavol.
Eu – martor imi este Domnul, Cel ce
pierde pe toti cei care rostesc minciuni – mult m-am folosit din ceea ce
iti spun acum. Atat de mari si grele erau ispitele incat credeam ca de
durere o sa-mi iasa sufletul precum fumul pe horn. Si totusi, dupa ce
trece incercarea, vine atata mangaiere, ca si cand ai fi in rai, fara
trup. Te iubeste Hristos, te iubeste Maica Domnului, te lauda Sfintii,
Ingerii se minuneaza de tine.
Vezi cate bunatati aduc ispitele si
necazurile? Daca vrei sa vezi, sa gusti si tu iubirea lui Hristos,
indura ceea ce vine asupra ta. Nu in ceea ce-ti place tie, ci in ceea ce
vrea Domnul sa te incerce. Nimic din ceea ce facem noi de buna voie nu
este atat de folositor cat este ceea ce ne trimite Domnul fara
incuviintarea noastra. Dumnezeu vrea ca vrajmasul diavol sa lupte pe om
lupta crancena, os peste os, sange peste sange. Atat incat sa se
topeasca precum ceara la fata focului.
Atunci cand incercarea va trece, te vei
umple de bucurie. Vei fi coplesita de jur imprejur de lumina
stralucitoare si vei vedea taine pe care limba nu este cu putinta a le
grai. Atunci vei dori cu sete sa vina iarasi ispitele, pentru ca ai
cunoscut cat folos aduc.
Aceasta este calea adevarata, sora mea, si cel care iti scrie da marturie de adevar din propria lui experienta.
Indrazneste, deci, si intareste-te in
Hristos Domnul, indurand tot ceea ce vine asupra ta, primind, impreuna
cu durerea, pacea si harul lui Dumnezeu.
Pastreaza-ti sufletelul cu tarie,
gandind ca schiopii si leprosii nu patrund la aceste bunuri. De aceea ne
lasa ispitele Domnul, ca sa ne curatim de toate prejudecatile. Acestea
sunt sapunul si lespedea pe care lovindu-ne intruna, ne albeste. Si
hainele care sunt tari rezista si sunt de folos Mirelui. Cele care nu
rezista loviturilor pe lespede se sfasie si sunt aruncate la cele
nefolositoare.
De aceea este nevoie sa ne silim putin
aici, pentru ca se apropie ceasul. Sa pastrezi scrisorile pe care ti le
trimit, sa le ai atunci cand esti incercata de necazuri. Ma tem ca te
voi lasa curand. Cu cat trece timpul, cu atat ma simt mai ingreuiat.
Sunt ca un slabanog.
Nu am timp sa-ti scriu despre minunea pe
care a facut-o cu mine Domnul pentru a indrepta o greseala de a mea din
nestiinta. Vezi, deci, bunatatea cea multa a Domnului nostru? Vezi ca
lucreaza si cu minuni, atunci cand grija Sa dumnezeiasca socoteste de
cuviinta?
Omul se insala de multe ori din
nestiinta sau pentru ca este atras de altii. Dar daca are sufletul
deschis si bunavointa, nu-l lasa Domnul, ci in multe feluri il poate
aduce la lumina. Acest lucru ma face sa devin tarana, cenusa, vierme al
pamantului.
Mare cu adevarat este mila Domnului. Are
dreptate Psalmistul cand spune: “Nu dupa faradelegile noastre ne-ai
facut, Doamne, nici dupa pacatele noastre ne-ai rasplatit noua”.
De ce sa nu multumesti lui Dumnezeu? De
ce sa cartesti? Daca eu iti scriu despre ispitele pe care le indur eu nu
este posibil sa le rezisti. Si totusi, harul Domnului Hristos si al
Preasfintei noastre Maici toate le topeste. Ai rabdare. Imparateasa si
Maica lui Dumnezeu si Stapana tuturor nu ne lasa. Ea se roaga pentru
noi“.
Gheron Iosif, Marturii din viata monahala, Editura Bizantina
http://luminaortodoxiei.com/ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu